DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Emiratele Arabe Unite au făcut o „mare greşeală” atunci când a ajuns la un acord de pace istoric cu Israelul, a afirmat, sâmbătă, preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, scrie news.ro .

El a avertizat statul din Golf să nu permită Israelului să aibă un „punct de sprijin în regiune”, relatează Reuters.


Citește și : Peste 260 de români care lucrează în Germania la o fabrică de conserve, testați pozitiv pentru COVID-19

Israel şi Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord istoric de pace, joi, care va duce la normalizarea relaţiilor dintre cele două naţiuni, înţelegere la realizarea căreia a contribuit Donald Trump.

Conform înţelegerii, Israel a fost de acord să suspende aplicarea suveranităţii în zone din Cisiordania despre care se discuta despre o anexare.

Acordul de pace este rezultatul unor negocieri îndelungate între Israel, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite, care s-au accelerat recent, au afirmat oficiali de la Casa Albă.

Acordul a fost realizat telefonic, joi, între Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi şeicul Mohammed Bin Zayed.

Acordul, care va fi cunoscut cu numele Abraham Accords, este descris de oficialii americani ca fiind primul de acest fel de după cel de pace semnat de Israel şi Iordania în 1994. În plus, acest acord reprezintă pentru Trump un succes de politică externă înaintea alegerilor din 3 noiembrie.

Citește și : Reuniunile cu peste 10 persoane la Paris, interzise dacă nu este garantată distanţarea socială

Într-un comunicat comun al celor trei naţiuni se arată că liderii naţiunilor au convenit pentru “normalizarea totală a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite”.

Delegaţii din Israel şi Emiratele Arabe Unite se vor întâlni săptămânile următoare pentru a semna acorduri bilaterale cu privire la investiţii, turism, zboruri directe, securitate, telecomunicaţii şi alte chestiuni.