DISTRIBUIȚI
The Balance

Consumul de lignit în Uniunea Europeană s-a redus la jumătate în ultimele decenii, ajungând la 370 milioane tone în 2018 de la aproximativ 700 milioane de tone în 1990, arată cifrele publicate vineri de Eurostat, scrie agerpres.

Conform acestor date, Germania a fost responsabilă în 2017 pentru 44% din cantitatea totală de lignit consumată în UE, urmată de Polonia (16%), Cehia şi Grecia (ambele cu 10%), Bulgaria (9%) şi România (7%).


Citește și : Incendii de proporții în Bolivia – Aproape un milion de hectare au fost pârjolite de flăcări

O tendinţă de scădere se constată şi în cazul consumului de huilă în UE, care a scăzut cu 54% de la 497 milioane tone în 1990 până la 226 milioane tone în 2018. Datele Eurostat mai arată că în anul 2018 doar cinci state membre UE au produs huilă: Polonia (63,4 milioane tone sau 86% din producţia totală a UE), Cehia (4,5 milioane tone), Germania (2,8 milioane tone), Marea Britanie (2,6 milioane tone) şi Spania (500.000 de tone). Comparativ, în anul 1990 un număr de 14 state care în prezent fac parte din UE produceau huilă.

Cea mai mare parte a huilei (61% în 2017) şi aproape tot lignitul (93% în 2017) sunt destinate producţiei de energie electrică. În anul 2017, aproximativ 150 milioane tone de huilă şi 359 milioane tone de lignit au fost livrate termocentralelor din UE pentru producţia de electricitate şi căldură.

Citește și : Noi proteste violente la Hong Kong – VIDEO