DISTRIBUIȚI

Italia cere ONU deschiderea unei anchete şi „răspunsuri clare” după moartea ambasadorului său în Republica Democrată Congo (RDC) în atacul asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM), a declarat miercuri şeful diplomaţiei italiene, citat de France Presse, potrivit agerpres.

„Am cerut în mod oficial PAM şi ONU să deschidă o anchetă pentru a face lumină asupra celor întâmplate, motivelor care justifică punerea în aplicare a sistemului de securitate şi cine este responsabil pentru aceste decizii”, a declarat Luigi Di Maio în faţa deputaţilor.


Citeşte şi: Carles Puigdemont riscă să rămână fără imunitate europarlamentară. Spania îl aşteaptă cu cătuşe!

„Am explicat de asemenea că aşteptăm, cât mai repede posibil, răspunsuri clare şi cuprinzătoare”, a adăugat el.

Ambasadorul Luca Attanasio, în vârstă de 43 de ani, a murit după ce a fost împuşcat când convoiul PAM cu care se deplasa a fost prins într-o ambuscadă în provincia Nord-Kivu (est), lângă graniţa cu Rwanda. Garda sa de corp italiană, carabinierul Vittorio Iacovacci, şi un şofer congolez al PAM, Moustapha Milambo, au fost de asemenea ucişi.

Nord-Kivu este considerată una dintre cele mai periculoase zone ale RDC, la marginea Parcului Naţional Virunga. Însă potrivit responsabililor umanitari, drumul pe care circula convoiul nu necesita o escortă.

„Ne aşteptăm ca agenţia să furnizeze un raport detaliat cu privire la orice element util legat de programul vizitei şi măsurile de securitate adoptate pentru a proteja delegaţia”, a insistat Di Maio.

Di Maio a adăugat că, deşi ambasadorul putea decide singur modalităţile deplasărilor sale în ţară, organizarea acestei călătorii în estul RDC era responsabilitatea exclusivă a PAM.

Citeşte şi: INCENDIU într-o tabără de refugiaţi din Grecia! Un copil a murit!

„Misiunea a avut loc la invitaţia Naţiunilor Unite. Deci şi călătoria cu maşina a avut loc în cadrul organizării planificate de PAM”, a insistat ministrul.

El a subliniat că parchetul din Roma a deschis o anchetă şi a trimis la faţa locului o echipă de anchetatori aparţinând unui corp special de carabinieri, ROS.

Corpul diplomatului şi cel al tânărului carabinier au ajuns marţi seară la Roma la bordul unui avion militar, un Boeing 767, în sicrie acoperite cu steagul italian. Prim-ministrul Mario Draghi şi Luigi Di Maio se aflau pe aeroportul Ciampino pentru a o întâmpina pe văduva ambasadorului şi pe cele trei fiice ale lor.