DISTRIBUIȚI
Yahoo

Oraşul pakistanez Karachi, cel mai mare oraş din Pakistan, este invadat de câteva zile de roiuri record de muşte, după trecerea musonului, insecte care au transformat viaţa locuitorilor într-un infern, transmite sâmbătă AFP, scrie agerpres.

Haotica metropolă de pe malul Mării Arabiei, locuită de aproximativ 20 de milioane de oameni, a trecut prin serii de inundaţii în ultimele săptămâni, după ce sistemul de canalizare, blocat de gunoaie, nu a făcut faţă ploilor musonice.


Citește și : Uraganul Dorian în Carolina de Nord – Sute de persoane au rămas blocate pe o insulă

„Nu am văzut niciodată în viaţa mea o aşa mare concentraţie de muşte”, mărturiseşte unul dintre locuitori, Abdul Aziz, în vârstă de 45 de ani. „Roiuri de muşte acoperă în permanenţă alimentele la piaţă. Este deplorabil. Fructele sunt complet acoperite de muşte şi nici nu putem vedea ce fructe sunt”, a adăugat el.

Într-o piaţă din cartierul Surjani, un comerciant, Zahid Ali, vinde carne.

„Clienţii se uită şi pleacă apoi imediat după ce văd roiurile de muşte”, se plânge el.

Printre angajaţii pieţelor s-au semnalat numeroase îmbolnăviri.

Shershah Syed, chirurg şi militant în organizaţii de sănătate, a confirmat că această invazie de muşte reprezintă un grav pericol pentru sănătate, favorizând izbucnirea epidemiilor.

„De această dată muştele s-au înmulţit enorm pentru că apa de ploaie nu a putut fi evacuată şi pentru că grămezile de gunoi nu au fost ridicate”, a subliniat el. „Numărul copiilor internaţi în spitale cu boli diareice sau cu dizenterie a crescut foarte mult în acest an. În cazul copiilor, care sunt cei mai vulnerabili la bolile transmise de muşte, numărul îmbolnăvirilor este de zece ori mai mare”.

Karachi este principalul nod economic pakistanez, însă infrastructura sa este în stare jalnică. Acest oraş port este plasat printre oraşele cu cele mai proaste condiţii de viaţă din lume, alături de capitala libiană Tripoli şi de cea siriană Damasc, conform ”Economist Intelligence Unit’, un think-tank afiliat publicaţiei britanice The Economist.

Citește și : Au început pregătirile pentru un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina (televiziunea de stat)

„Locuitorii din Karachi au devenit indiferenţi la ideea că trăiesc printre deşeuri medicale, gunoaie, canale care dau pe dinafară, străzi pline de gropi şi absenţa completă a unui sistem de transport public decent”, se plânge un utilizator de Twitter, Saadat Ali Zia.

„Trăim în iad”, îl completează un altul, Farooq Afridi.