DISTRIBUIȚI

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, cunoscut pentru remarcile sale sexiste şi misogine, a promulgat o lege care sancţionează astfel de injurii, precum şi comentariile cu conotaţie sexuală, fluieratul şi alte forme de agresiune sexuală în spaţii publice, relatează DPA, potrivit agerpres.

Duterte a promulgat Legea siguranţei în spaţiile publice la 17 aprilie, dar aceasta a fost făcută publică abia luni.


Citeşte şi: Panică şi pagube minore după cutremurul din Bali

Conform legii, actele de agresiune sexuală bazate pe gen care au loc pe stradă şi în spaţii publice, cum ar fi la locul de muncă sau în şcoli, sunt sancţionabile cu serviciu în slujba comunităţii sau închisoarea şi cu o amendă stabilită în funcţie de gravitatea ofensei.

Printre actele interzise se numără înjuratul, remarcile sexuale, fluieratul, privirile intruzive, afirmaţiile batjocoritoare, misogine, transfobe, homofobe şi sexiste, repetarea glumelor sexuale şi folosirea de porecle, comentarii şi cereri cu conotaţie sexuală.

Cei care vor fi găsiţi vinovaţi pentru gesturi ofensatoare cum ar fi expunerea de părţi ale corpului pentru satisfacere sexuală sau masturbare publică şi pipăirea sânilor riscă până la şase luni de închisoare şi o amendă de cel puţin 200 de dolari.

Acte precum urmărirea, ciupitul sau mângâierea unei persoane victimă pot fi de asemenea sancţionate cu până la şase luni de închisoare şi cu o amendă de cel puţin 600 de dolari.

Vezi şi: Incendii catastrofale în sudul Franţei: Mii de turişti au fost evacuaţi! – VIDEO

Duterte, în vârstă de 74 de ani, a fost acuzat de multe dintre astfel de fapte.

Cu câteva săptămâni înainte de a fi învestit preşedinte în iunie 2016, el a fluierat o jurnalistă în timpul unei conferinţe de presă în oraşul său natal din sudul ţării, Davao. El a făcut deseori remarci sexiste şi glume despre viol în discursuri publice.