DISTRIBUIȚI
digi24

Ambasadorul George Cristian Maior a solicitat senatorului Ben Cardin susţinere pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii români, liderul american declarându-şi sprijinul în Congresul SUA pentru acest demers, informează un comunicat al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, relatează agerpres.

Sursa citată relevă că ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut miercuri o întrevedere cu senatorul Ben Cardin (democrat, statul Maryland), ranking member al Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA.


Citeşte şi: Zecii de mii de persoane au fost EVACUATE la Moscova. Rusia este INUNDATĂ de ameninţări cu bombe – FOTO/VIDEO

„Cu prilejul întâlnirii, ambasadorul României i-a înmânat oficialului american Ordinul Naţional ‘Steaua României’, în grad de ‘Comandor’, conferit de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul aniversării a 20 de ani de Parteneriat Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, în semn de înaltă apreciere pentru implicarea personală avută în direcţia excelentei cooperări bilaterale în plan politic, militar şi economic”, precizează comunicatul menţionat.

În contextul ceremoniei de decorare, cei doi interlocutori au mai abordat „teme de interes major pentru relaţia bilaterală româno-americană, precum cooperarea în domeniul politico-militar şi de securitate, evoluţiile din regiune, dar şi dimensiunea interacţiunii directe dintre cetăţenii celor două ţări (people-to-people) din cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite”.

Citeşte şi: 15 puşcaşi marini au fost răniţi într-o bază din militară din California

Potrivit comunicatului citat, ambasadorul George Cristian Maior a reiterat interesul legitim al României de a fi inclusă în programul Visa Waiver, solicitând susţinerea senatorului Ben Cardin pentru identificarea instrumentelor legislative capabile să faciliteze acest deziderat al cetăţenilor şi autorităţilor române.

„Ca răspuns, liderul democrat al Comitetului pentru relaţii externe şi-a declarat sprijinul în Congresul SUA pentru eforturile de includere a României în programul Visa Waiver, apreciind că cetăţenii români vor putea contribui la prosperitatea şi dezvoltarea turismului în SUA”, se arată în comunicatul Ambasadei României la Washington.

De asemenea, adaugă comunicatul, senatorul american a considerat „utilă separarea temelor legate de fenomenul imigraţiei, întrucât facilitarea turismului pentru cetăţenii străini nu trebuie conectată cu tema refugiaţilor, acţiunile teroriste şi alte ameninţări actuale.”

Citeşte şi: Poliţia franceză A ARESTAT un bărbat care a rănit mai mulţi trecători. ‘Era DISPERAT şi striga Allah Akbar’ – VIDEO