DISTRIBUIȚI
Operation World

Parlamentul tunisian a adoptat miercuri seara, în ciuda opoziţiei vehemente a mai multor deputaţi, un proiect de lege susţinut de preşedintele Béji Caid Essebsi, dar denunţat de societatea civilă, care acuză o „albire a corupţilor”, transmite AFP.

Acest proiect, intitulat „de reconciliere în domeniul administrativ”, a fost aprobat cu voturile a 117 aleşi, la finalul unei zile de dezbateri tumultuoase în care deputaţii şi-au adresat unii altora acuzaţii şi invective.


Mai mulţi parlamentari au boicotat votul, iar în faţa Parlamentului au protestat zeci de oameni.

Iniţial, proiectul de lege prevedea amnistia anumitor persoane – oameni de afaceri, foşti membri ai regimului ex-dictatorului tunisian Zine El Abidine Ben Ali şi alţii – urmărite pentru corupţie, în schimbul rambursării către stat a sumelor obţinute nejustificat şi a unei penalităţi financiare.

Ca urmare a criticilor stârnite, textul a fost revizuit – pentru a include doar acei oficiali acuzaţi de implicare în fapte de corupţie administrativă şi care nu au primit mită -, dar suscită încă o vie opoziţie.

Prezentându-l în vara anului 2015, preşedintele Essebsi asigura că proiectul legislativ viza „îmbunătăţirea climatului de investiţii” într-o ţară anemiată economic.

Conform textului adoptat miercuri, legea vizează „crearea unui climat propice pentru eliberarea spiritului de iniţiativă în cadrul administraţiei (…) şi întărirea încrederii în instituţiile statului”.

Într-o conferinţă de presă premergătoare votului, mai mulţi deputaţi ai opoziţiei au atenţionat asupra adoptării proiectului, care ar da, în opinia lor, o lovitură fatală democraţiei incipiente din Tunisia.

„Este începutul unui proces ce va aduce profund atingere revoluţiei” care a dărâmat dictatura, a avertizat parlamentarul de stânga Ahmed Seddik.

În timpul zilei, opozanţii au intonat imnul naţional pentru a împiedica citirea raportului asupra proiectului de lege, forţându-l pe preşedintele Parlamentului să suspende lucrările.