DISTRIBUIȚI
POLITICO.eu

Reuniunea virtuală a liderilor G7 asupra Afganistanului va avea loc marţi, 24 august, a anunţat duminică premierul britanic Boris Johnson, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit), informează AFP, potrivit agerpres

„Voi convoca marţi liderii din G7 pentru discuţii urgente asupra situaţiei din Afganistan. Este vital ca membrii comunităţii internaţionale să conlucreze pentru a asigura evacuări sigure, pentru a preveni o criză umanitară şi a ajuta poporul afgan să protejeze progresele din ultimii 20 de ani”, a anunţat şeful guvernului britanic pe Twitter.


Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

O reuniune a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor din G7 a avut loc deja joi. La finalul acestei reuniuni, miniştrii i-au îndemnat pe talibani să garanteze securitatea cetăţenilor străini şi afganilor care doresc să părăsească Afganistanul.

De asemenea, ei au subliniat „necesitatea ca toate părţile să respecte dreptul internaţional umanitar”.

La o săptămână după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, mii de persoane încearcă încă să plece din această ţară, cu riscul vieţii lor, în timp ce operaţiunile de evacuare a cetăţenilor străini continuă în condiţii dificile.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

Ministerul britanic al Apărării a anunţat duminica aceasta că şapte persoane şi-au pierdut viaţa în haosul ce înconjoară aeroportul din Kabul.

Cel puţin 20 de persoane au murit în ultimele şapte zile în şi în jurul aeroportului din Kabul după ce insurgenţii talibani au preluat controlul asupra capitalei afgane, duminica trecută.