DISTRIBUIȚI

Miniştrii de externe din SUA, Israel şi patru ţări arabe s-au reunit luni în staţiunea Sde Boker din deşertul israelian Negev şi s-au angajat să colaboreze în continuare împotriva terorismului şi pericolelor din regiune, transmite dpa, potrivit agerpres.

Agenda a fost dominată de ameninţarea din partea Iranului şi de conflictul israeliano-palestinian, consemnează agenţia citată.


Citeşte şi: Hunter Biden a ajutat la obținerea milioanelor de dolari pentru finanțarea unui program militar de cercetare biotehnologică din Ucraina – Black News

„Cu numai câţiva ani în urmă, această reuniune ar fi fost imposibil de imaginat”, a apreciat secretarul de stat american, Antony Blinken.

Şeful diplomaţiei israeliene, Yair Lapid, a afirmat că întâlnirea la nivel înalt din Negev va deveni un eveniment periodic. „Această nouă arhitectură, capacităţile comune pe care le construim îi intimidează şi îi descurajează pe inamicii noştri comuni, în primul rând Iranul şi intermediarii acestuia”, a declarat el.

Au participat miniştrii de externe din Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Maroc – state care au semnat în 2020 acorduri de stabilire a relaţiilor diplomatice cu Israelul – şi din Egipt, prima ţară care şi-a normalizat relaţia cu Israelul, încă din 1979.

Apropierea este determinată în mare măsură de considerente economice, comentează dpa, observând însă că şi securitatea are un rol însemnat. Ţările arabe sunt tot mai îngrijorate de Iran, vechi inamic al Israelului şi putere de primă mărime în regiune. Teheranul este pe cale să salveze prin negocieri acordul nuclear din 2015 cu SUA şi alte puteri internaţionale.

Lapid şi Blinken au discutat la sfârşitul săptămânii trecute stadiul tratativelor de la Viena cu Iranul. Israelul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acord, iar duminică ministrul de externe a avertizat că israelienii vor face „orice considerăm necesar pentru a opri programul nuclear al Iranului”.

Secretarul de stat a afirmat că SUA şi aliaţii acestora „vor coopera de asemenea pentru a face faţă problemelor de securitate şi ameninţărilor comune, inclusiv cele din partea Iranului şi a intermediarilor acestuia”.

Ministrul de externe al EAU, Abdullah bin Zayed, a descris reuniunea ca „un moment istoric pentru toţi cei de pe scenă, din încăpere şi dincolo de aceasta”. El a declarat că „solidaritatea” şi „crearea unui mediu mai bun pentru colaborarea între firmele noastre” sunt „calea de urmat împotriva discursului de ură, incitare şi teroare”.

Citeşte şi: Ucraina neagă că l-ar fi OTRĂVIT pe Abramovici – Black News

Omologul său marocan, Nasser Bourita, a afirmat că „ne aflăm azi aici deoarece credem cu adevărat, sincer şi profund în pace. Nu genul de pace pasivă, când ne întoarcem spatele unii celorlalţi şi ne ignorăm paşnic”. „Credem într-o pace completă, fructuoasă, care schimbă paradigme şi creează valori în această regiune”, a adăugat el.

La rândul său, şeful diplomaţiei egiptene, Sameh Shoukry, a arătat că discuţiile s-au concentrat asupra procesului de pace israeliano-palestinian”. El a afirmat că „Egiptul s-a străduit de-a lungul timpului să ajute şi să asiste Israelul şi pe palestinieni să ajungă la înţelegerea şi compromisul necesare, care pot dezamorsa şi încheia conflictul, deschizând astfel mai larg porţile pentru cooperarea regională”.