DISTRIBUIȚI
YouTube

Reţelele teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic încearcă să se replieze în Afganistan şi ar putea genera ameninţări pentru Statele Unite într-un an, afirmă generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, informează mediafax.

Generalul Mark Milley şi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, au fost audiaţi în Congresul SUA pe tema efectelor deciziei preşedintelui Joseph Biden de retragere a trupelor din Afganistan. În urma retragerii trupelor occidentale, Mişcarea talibanillor a preluat cu forţa puterea la Kabul.


Citește și : Pfizer pregăteşte o pastilă anti-COVID-19

Generalul Mark Milley a declarat că Statele Unite vor trebui să continue protejarea cetăţenilor americani de atacurile teroriste organizate din Afganistan, precizând că acum misiunea va fi mai dificilă.

„Talibanii au fost şi rămân o organizaţie teroristă şi încă nu au întrerupt legăturile cu Al-Qaida. O reţea Al-Qaida revigorată sau un grup terorist Stat Islamic cu aspiraţii de a ataca Statele Unite constituie posibilităţi foarte reale, iar aceste condiţii, cu activităţi în zone neguvernate, ar putea apărea în următoarele 12-36 de luni”, a declarat generalul Mark Milley, în cursul audierilor în Comisia Forţelor Armate din Senatul SUA.

Citește și : UE deblochează 5,4 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre

Generalul Mark Milley şi Lloyd Austin au admis că armata americană a fost surprinsă de rapiditatea cu care a fost înlăturată Administraţia de la Kabul.

„Noi am ajutat la construcţia unui stat, dar nu putem forma o naţiune. Faptul că armata afgană antrenată de noi şi de partenerii noştri pur şi simplu a dispărut, în unele cazuri fără a trage un singur foc de armă, ne-a luat pe toţi prin surprindere. Zeci de mii de militari afgani şi agenţi de poliţie au murit. Dar, la final, nu le putem oferi noi voinţa de a câştiga”, a afirmat LLoyd Austin, citat de BBC News.