DISTRIBUIȚI

Nivelul de protecţie al reţelelor de apă americane în faţa unor atacuri cibernetice „nu este deloc adaptat”, a atenţionat joi o responsabilă a Casei Albe, îndemnând operatorii din acest sector să coopereze mai mult cu autorităţile federale, informează AFP, potrivit agerpres

Distribuţia de apă potabilă, în prezent mult automatizată, este vulnerabilă atât în faţa unui atac cibernetic infracţional, de exemplu sub formă de „ransomware”, cât şi în faţa unei ofensive a unui actor statal, a declarat aceasta în faţa câtorva jurnalişti, sub acoperirea anonimatului.


Citește și : APCE cere Rusiei să ancheteze otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Un alt responsabil a expus strategia administraţiei, care va funcţiona „pe bază de voluntariat”, pentru a convinge operatorii din sectorul apei, foarte fragmentat, să coopereze mai mult cu autorităţile în materie de securitate cibernetică.

Este vorba de a încuraja operatorii să se doteze cu cele mai bune mecanisme de detectare a atacurilor cibernetice şi în acelaşi timp să împărtăşească mai bine informaţiile lor cu autorităţile, atunci când detectează o ameninţare.

SUA au cunoscut în ultimele luni, la fel ca numeroase alte ţări, numeroase atacuri cibernetice, care au vizat atât colectivităţi locale, cât şi companii, şi care au scos la iveală vulnerabilitatea unor infrastructuri strategice.

Citește și : Reţea de certificate de vaccinare false în Franţa! Mai mulţi suspecţi au fost arestaţi

În mai 2021, un atac împotriva companiei Colonial Pipeline, de exemplu, a perturbat distribuţia de carburant în SUA.

Dorinţa guvernului federal de a spori nivelul de protecţie se loveşte însă de reticenţe din partea companiilor, uneori puţin înclinate să investească în securitatea cibernetică sau care au reticenţe, în unele cazuri, să semnaleze atacurile cărora le-au căzut victime.