DISTRIBUIȚI

O reţea militară de excepţie de acum 4.000 de ani, care include cetăţi, fortificaţii, turnuri şi forturi care comunicau prin intermediul semnalelor luminoase, a fost descoperită în Siria în urma unei analize a imaginilor aeriene şi satelitare efectuată de o echipă franco-siriană, informează AFP.

Cercetarea condusă de laboratorul Archéorient (CNRS – Universitatea Lumiere Lyon 2) şi de Direcţia generală pentru antichităţi şi muzee din Siria a fost publicată marţi în jurnalul ştiinţific ”Paléorient”, conform agerpres .


”Aceasta este prima dată când a fost evidenţiat un sistem de fortificaţii de o asemenea amploare. Această structură urmează relieful care domină stepa din centrul Siriei şi protejează aşezările şi zonele cele mai atractive din Epoca bronzului mijlociu” (mileniul al II-lea î.Hr.), a declarat unul dintre autori, Marie Odile Rousset, om de ştiinţă în cadrul Centrului francez de cercetare ştiinţifică (CNRS).

Citește și : Poliţia britanică a arestat patru bărbaţi suspectaţi că plănuiau atentate teroriste

Regiunea prospectată de misiunea franco-siriană este situată la est de oraşul sirian Hama şi se întinde pe 7.000 de kilometri pătraţi.

„Aceste excavări ‘virtuale’ vin în completarea celor realizate în această zonă” din 1995 până în 2002 şi apoi în 2010, înainte de război, a adăugat Rousset.

”Din această epocă se cunosc în special fortificaţiile urbane, însă în acest caz este vorba despre fortificarea unui întreg teritoriu în scopul protejării drumurilor şi terenurilor”, a explicat pentru AFP Marie-Odile Rousset.

Aceste fortificaţii erau constituite din blocuri mari de bazalt neprelucrate şi pereţi de câţiva metri înălţime şi lăţime.

”Mai mult decât atât, fiecare sit fortificat era dotat astfel încât să poată comunica vizual unul cu altul, prin semnale luminoase (cu ajutorul focului) sau prin fum, aşa cum făceau indienii, cu scopul de a transmite rapid informaţii către cele mai importante centre de putere’, a precizat cercetătoarea.

Situată în zona de interferenţă dintre zonele populate din Semiluna Fertilă (Cornul abundenţei) la vest şi stepa aridă a nomazilor la est, această regiune nu a fost constant locuită.

”Am constatat că această zonă deloc uşor de pus în valoare era reocupată în vremuri de criză. Mai mult, recent, situl din era romană a fost reocupat de locuitorii care au fugit din Hama şi Homs”, a adăugat Rousset.