DISTRIBUIȚI

 Poliţia australiană a capturat 766 kilograme de pulbere de MDMA, substanţă psihoactivă din familia amfetaminelor care este întâlnită de obicei sub formă de tablete sau capsule numite ecstasy, iar şase persoane, printre care patru britanici, au fost arestate în Noua Zeelandă, precum şi în statele australiene Queensland şi New South Wales (NSW) în cadrul unei operaţiuni antidrog majore, a anunţat miercuri Poliţia Federală Australiană (AFP), citată de DPA, potrivit agerpres.

Marfa, confiscată în urma unei investigaţii la care au participat mai multe agenţii sub conducerea poliţiei din Queensland, are o valoare pe piaţa drogurilor de 90 milioane de dolari australieni (60 milioane dolari americani) şi este „una dintre cele mai semnificative capturi de droguri în Queensland şi Australia”, a declarat AFP într-un comunicat.


Citeşte şi: S-au găsit primii vinovaţi de moartea lui Jeffrey Epstein: Directorul închisorii a fost TRANSFERAT şi doi gardieni au fost SUSPENDAŢI!

Detectivul superintendent de poliţie Jon Wacker, de la Comandamentul de droguri şi criminalitate gravă din Queensland, a declarat că pulberea de droguri de tip MDMA are cea mai înaltă puritate înregistrată vreodată în Queensland.

„Credem că drogul ar fi fost diluat cu alţi agenţi având potenţialul de a produce între şase şi 12 milioane de capsule”, a spus Wacker.

Potrivit Australian Associated Press, cantitatea confiscată reprezintă aproximativ 7% din totalul naţional anual în Australia.

Doi britanici, de 51 şi de 40 de ani, şi un bărbat australian de 26 de ani au fost arestaţi în Queensland şi acuzaţi de posesie şi aprovizionare cu droguri.

Citeşte şi: Sute de români au rămas BLOCAŢI pe o insulă grecească

În Noua Zeelandă, alţi doi bărbaţi britanici, unul de 60 de ani şi celălalt în vârstă de 49 de ani, au fost arestaţi după confiscarea a 200 de kilograme de metamfetamină de către poliţie săptămâna trecută ca parte a aceleiaşi anchete vizând o grupare de crimă organizată.

Raiduri au fost de asemenea efectuate marţi în NSW, unde o femeie australiană de 51 de ani a fost arestată în legătură cu confiscarea a aproximativ 108.000 de dolari.