DISTRIBUIȚI
Bloomberg | Bloomberg | Getty Images

Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, va rămâne sub incidenţa restricţiilor anti-COVID-19 pentru cel puţin încă 14 zile, a anunţat luni prim-ministrul ţării, Jacinda Ardern, relatează DPA, potrivit agerpres.

În Auckland, un oraş cu o populaţie de aproximativ 1,7 milioane de locuitori, autorităţile neozeelandeze au impus măsuri antiepidemice foarte stricte în urmă cu două luni, după ce un singur caz de infectare cu SARS-CoV-2 a fost detectat în data de 18 august. De atunci, numărul persoanelor infectate în cadrul acelui focar a ajuns la 2.005.


Citeşte şi: Milioane de vieți depind de modul în care se termină pandemia – Black News

Jacinda Ardern a precizat că restricţiile din Auckland sunt cele mai dure care au fost adoptate de o ţară din OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), în contextul în care magazinele din acest oraş au putut să funcţioneze doar prin intermediul serviciilor de livrări, iar şcolile au fost închise.

Rezidenţii puteau să îşi viziteze rudele şi prietenii doar în spaţii deschise, atât timp cât respectau regulile de distanţare socială, întrunirile erau limitate la doar două familii diferite, iar numărul participanţilor era de cel mult 10 persoane, a precizat premierul neozeelandez.

Au existat şi câteva încălcări ale acestor restricţii care au fost raportate autorităţilor locale, iar Jacina Ardern şi-a îndemnat compatrioţii să respecte măsurile de carantină.

„Noi nu le inventăm pur şi simplu, ele au la bază recomandările experţilor din domeniul sănătăţii publice”, a adăugat ea.

Restricţiile vor fi relaxate în regiunea învecinată Northland, unde elevii vor putea să revină în şcoli, iar magazinele vor fi redeschise.

În schimb, în urma depistării noului coronavirus în apele reziduale din regiunea Waikato, rezidenţii vor rămâne sub incidenţa restricţiilor similare celor din Auckland cel puţin până vineri, a precizat prim-ministrul Noii Zeelande.

Citeşte şi: Ruşii aveau o ‘CÂRTIŢĂ’ în cabinetul ministrului francez al apărării – Black News

Vineri, Jacinda Ardern va anunţa un nou sistem antiepidemic prin care Noua Zeelandă va lupta împotriva noului coronavirus, care va include şi o ţintă de vaccinare „foarte ridicată”.

Aproximativ 85% din populaţia eligibilă pentru vaccinare din Noua Zeelandă a fost inoculată cu cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19, iar 66% dintre rezidenţi au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Noua Zeelandă, o ţară cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, a raportat aproximativ 4.600 de cazuri de COVID-19 şi 28 de decese asociate acestei maladii de la începutul pandemiei.