DISTRIBUIȚI

Grupuri mari de manifestanţi au luat cu asalt – sâmbătă seara,la Colombo – reşedinţa premierului srilankez şi au incendiat-o, potrivit informaţiilor furnizate de poliţie şi de anturajul premierului pentru AFP, potrivit agerpres.

„Manifestanţii au intrat în reşedinţa privată a premierului Ranil Wickremesinghe şi i-au dat foc”, au indicat serviciile şefului guvernului.


Citește și : Trupul neînsuflețit al lui Shinzo Abe a fost dus la Tokyo

Preşedintele Sri Lankăi, Gotabaya Rajapaksa, fugise mai devreme din reşedinţa sa oficială, invadată de sute de manifestanţi, excedaţi de prăbuşirea economică a ţării, care îi cereau demisia.

Premierul convocase de urgenţă o reuniune de criză a guvernului, invitându-i şi pe liderii partidelor politice neguvernamentale să participe, indicând că este dispus să demisioneze pentru a deschide calea formării unui guvern de uniune naţională.

Între timp, canalele de televiziune locale au difuzat imagini cu sute de persoane care escaladau gardurile palatului prezidenţial.

Unii manifestanţii au difuzat în direct pe reţelele de social media înregistrări video care arătau o mulţime de oameni năvălind în interior, unii dintre ei plonjând şi veselindu-se în piscina prezidenţială sau întinzându-se cu un aer amuzat pe paturile din dormitoarele reşedinţei.

Citește și : Boris Johnson renunţă la petrecerea nunţii la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici

Responsabili guvernamentali au declarat pentru AFP că nu cunosc intenţiile preşedintelui Rajapksa după fuga sa. „Aşteptăm instrucţiuni”, a declarat un înalt funcţionar. „Nu ştim nici unde se află el, ci doar că este în siguranţă, cu marina srilankeză!”.