DISTRIBUIȚI
CNN

Într-o reuniune cu uşile închise, republicanii din Camera Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite au ajuns miercuri la un compromis privind două colege controversate: Marjorie Taylor Greene nu va fi sancţionată pentru derapajele de extremă dreaptă, iar Liz Cheney nu va suferi urmări pentru votul în favoarea inculpării fostului preşedinte Donald Trump, transmite Reuters, potrivit agerpres. Agenţia apreciază că în Partidul Republican s-a ajuns astfel la un compromis în conflictul intern de la finalul mandatului prezidenţial.

Greene a făcut sau a susţinut în mediile sociale online mai multe afirmaţii care au provocat indignare, iar democraţii, majoritari în Cameră, au iniţiat o moţiune pentru excluderea ei din toate comisiile parlamentare; votul în plen este programat pentru joi.


Citeşte şi: TRIPLU transplant reuşit la New York. Faţă şi mâini noi pentru un pacient de 22 de ani

Printre altele, deputata nou aleasă din statul Georgia a aprobat teorii vehiculate pe internet conform cărora unele incidente cu arme de foc în instituţii de învăţământ americane au fost înscenate – inclusiv masacrele de la şcoala Sandy Hook din Newtown, statul Connecticut (26 de morţi, printre care 20 de copii de 6-7 ani, în 2012) şi de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, statul Florida (17 morţi şi 17 răniţi în 2018). Ea şi-a exprimat de asemenea sprijinul pentru violenţele publice recente din SUA, iar înainte de a candida, s-a declarat de acord şi cu executarea unor democraţi, inclusiv preşedinta Camerei, Nancy Pelosi.

Cheney îşi va păstra poziţia a treia printre republicanii din Cameră, în urma unui vot intern câştigat cu 145-61. Alături de alţi opt republicani şi spre deosebire de toţi ceilalţi 197 de congresmeni ai partidului, ea votase în 13 ianuarie alături de democraţi pentru acuzarea lui Trump. Ca urmare, procesul fostului preşedinte va fi judecat de Senat pentru instigare la revoltele din 6 ianuarie, când protestatarii au ocupat Capitoliul din Washington, sediul Congresului.

Mai mulţi republicani care au participat la şedinţa fără public au declarat, potrivit unor ştiri de presă, că Greene şi-a cerut scuze pentru comentariile din trecut şi a fost ovaţionată în picioare de mai mulţi colegi.

Congresmanul democrat Jim McGovern a declarat, după ce comisia pentru regulament a Camerei a recomandat excluderea lui Greene din comisiile pentru educaţie şi buget, că „oricine susţine asasinarea unor membri ai Congresului sau a oricui nu trebuie, cred, să se bucure de privilegiul de a servi într-o comisie”.

Poziţia republicanilor este că sancţionarea deputatei poate veni doar din partea electoratului, nu a parlamentarilor. „O vor judeca pentru lucruri care s-au spus şi pe care acum le-a denunţat, înainte chiar de a fi membră a Congresului”, a arătat Kevin McCarthy, liderul grupului republican din Camera Reprezentanţilor, despre votul care urmează în plen.

Citeşte şi: 140.000 de chilieni au fost vaccinaţi într-o singură zi

Greene, în vârstă de 46 de ani, şi-a început mandatul abia în ianuarie.

Cheney, în vârstă de 54 de ani, a mai deţinut funcţii în administraţia americană şi înainte de a fi aleasă în Congres, în 2016. Ea este fiica fostului vicepreşedinte Dick Cheney, care a fost alături de fostul preşedinte George W. Bush în ambele mandate ale acestuia, din 2001 până în 2009.

Deputata din partea statului Wyoming a declarat miercuri televiziunii CNN că nu regretă votul împotriva lui Trump: „absolut nu”, au fost cuvintele ei. Despre pierderea rangului în Cameră, ea a apreciat că „nu vom ajunge într-o situaţie în care oamenii pot elimina orice membru al conducerii”.