DISTRIBUIȚI
Deschide.md

Premierul guvernului de la Chişinău, Pavel Filip, a pledat luni, într-o şedinţă a executivului, ca un mecanism de monitorizare a provocărilor din partea trupelor ruse în regiunea transnistreană să fie ‘pus la punct’, pentru ca OSCE-ul să afle în timp real despre aceste acţiuni neautorizate, după recentele aplicaţii ale Grupului operativ de trupe ruse în Transnistria (GOTR), care au inclus şi exerciţii de forţare a râului Nistru, şi la care a participat şi aşa-numita armată a Tiraspolului, informează portalul Deschide.md, potrivit agerpres.

‘Am văzut aplicaţii militare neautorizate în regiunea transnistreană, cu implicarea de tehnică militară fără însemne. Chiar dacă nu aveau semne de identificare, nimeni nu are dubii că erau echipamente militare ruseşti şi aceasta nu este pentru prima dată. Desigur că ne pune în gardă acest lucru şi nu numai pe noi. De data aceasta, au fost reacţii şi din partea vecinilor din Ucraina’, a spus premierul.


Citește și : Peste 175 de foşti oficiali americani îl critică pe Trump pentru că i-a retras lui Brennan accesul la informaţii clasificate

Pavel Filip i-a cerut vicepremierului pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, să detalieze modul în care a reacţionat Chişinăul la recentele provocări ale trupelor ruse din Transnistria.

‘Noi am oferit deja toate informaţiile pentru ca Ministerul Afacerilor Externe să informeze Centrul pentru Prevenirea Conflictelor de la Viena, deoarece nu este primul caz de acest fel. Noi avem şi un sistem de avertizare timpurie care, din păcate, în acest moment nu funcţionează, dar acesta este unul dintre paşi şi OSCE urmează să instaleze acest sistem’, a explicat Lesnik, adăugând că deplasarea reprezentanţilor OSCE pe teren durează o oră, o oră şi jumătate şi constatarea faptelor devine mai dificilă.

Premierul moldovean a solicitat ca pe viitor reacţia la asemenea evenimente să fie promptă.

‘E important să menţinem calmul pe Nistru. Nu ştiu, poate aceasta a fost o modalitate (a lor) de a ne saluta în avans cu ocazia a 27 de ani de independenţă (la 27 august). Dar dincolo de glume, s-au intensificat aceste acţiuni şi aceste aplicaţii militare comune cu aşa-numita armată transnistreană’, a afirmat Pavel Filip, cerând ‘să fie pus la punct mecanismul prin care OSCE să cunoască imediat că au loc asemenea abateri de la înţelegerile’ existente între părţi.

Citește și : Talibanii au eliberat 144 dintre pasagerii răpiţi în cursul dimineţii în nordul Afganistanului

Autorităţile moldovene au precizat că în dimineaţa zilei de 14 august pe malul stâng al Nistrului, în zona satului Târnauca, raionul Slobozia şi în apropiere de podul de pietoni peste râul Nistru din Tiraspol, s-a înregistrat o concentrare de tehnică blindată şi autocamioane militare fără numere de înmatriculare şi însemne de apartenenţă. Conform rapoartelor, tehnica şi echipamentul militar special au fost observate intrând în apele râului Nistru.

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) şi-a exprimat îngrijorarea şi nedumerirea în legătură cu desfăşurarea neautorizată a unor exerciţii militare cu forţarea râului Nistru, apreciind că aceasta ar putea genera noi tensiuni în Zona de Securitate, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare.