DISTRIBUIȚI

Republica Moldova a preluat vineri ajutorul umanitar cu titlu gratuit oferit de România, constând în echipamente medicale şi de protecţie pentru combaterea pandemiei de COVID-19, transmite agerpres.

Ajutorul umanitar, în valoare totală de circa 2,3 milioane de euro (peste 48 de milioane de lei moldoveneşti), constă în 1,5 milioane de măşti chirurgicale, 100.000 de măşti FFP3, 100.000 de combinezoane, 100.000 de mănuşi de unică folosinţă, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul Preşedinţiei Republicii Moldova.


Citeşte şi: Triplu gest făcut de americani în privinţa dosarului nuclear iranian

Ceremonia publică de predare a asistenţei umanitare a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi a fost transmisă live pe pagina de Facebook a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Alături de aceasta la eveniment au mai participat prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, secretarul de stat în MAI român Raed Arafat, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova, Tatiana Zatîc, şi ambasadorii României şi UE, Daniel Ioniţă, respectiv, Peter Michalko.

Maia Sandu a mulţumit României pentru ajutor şi a afirmat că se bazează pe sprijinul tuturor ţărilor din UE.

Ambasadorul Peter Michalko a subliniat, vorbind în limba română, că ajutorul României este vital şi vine să arate că UE este alături de cetăţeni şi că mecanismul UE este eficient pentru a oferi ajutor rapid.

Ministrul Bogdan Aurescu a dat asigurări că România consideră Republica Moldova o prioritate absolută şi va susţine întotdeauna calea acesteia spre UE şi proiectele care vor apropia Republica Moldova de UE prin România.

Citeşte şi: Un fost parlamentar polonez vrea să fie PREŞEDINTE în Nigeria

După luările de cuvânt, oficialii au făcut un tur al celor 13 camioane cu asistenţă umanitară, parcate în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Noul ajutor este destinat cetăţenilor Republicii Moldova şi este acordat în implementarea pachetului de sprijin din partea României, prezentat public de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chişinău, la 29 decembrie 2020.