DISTRIBUIȚI
nedaa-sy.com

Reprezentantul special al SUA pentru Siria, James Jeffrey, s-a aflat marţi într-o vizită la Ankara pentru discuţii cu privire la Siria, pe fondul iminenţei unei ofensive a regimului lui Bashar al-Assad asupra enclavei rebele Idlib, transmite AFP, potrivit agerpres.

James Jeffrey s-a întâlnit cu ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, care şi-a declarat ‘disconfortul’ faţă de prezenţa în Siria a unor miliţii kurde considerate ‘teroriste’ de Ankara.


Citește și : Venezuela: Rezervele internaţionale ale Banco Central au scăzut cu aproape 80% în ultimii 10 ani

Turcia consideră Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din (PKK), trecut pe lista organizaţiilor teroriste atât de Ankara, cât şi de Washington.

SUA cooperează însă strâns cu YPG în lupta împotriva grupării Statul Islamic, provocând nemulţumirea profundă a Turciei.

De altfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, Akar a subliniat ‘necesitatea ca organizaţia teroristă separatistă să părăsească în totalitate regiunea’.

Jeffrey încheie marţi un turneu în Orientul Mijlociu, împreună cu emisarul special american pentru Siria, Joel Rayburn, cu etape în Israel şi Iordania.

Conform unui comunicat emis vineri de Departamentul de Stat, Jeffrey şi Rayburn ‘vor reitera (în Turcia şi în Iordania) poziţia americană privind faptul că o ofensivă militară la Idlib ar provoca o escaladare a crizei în Siria şi în regiune’.

Luni, ministrul turc de externe Mevlüt Cavusoglu a dat asigurări că Ankara va aborda, pe lângă problemele legate de Idlib şi de o soluţie politică la criza siriană, ‘sprijinul american faţă de PKK/YPG şi armele lor’.

Turcia, care îi sprijină pe rebelii din provincia Idlib, se opune la rândul său unei ofensive a forţelor regimului sirian în această provincie de la graniţa sa, ministrul Cavusoglu referindu-se chiar la riscul unei ‘catastrofe’.

Citește și : Sebastian Kurz denunță ‘agresiunea rusă’ în estul separatist al Ucrainei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, omologul său rus Vladimir Putin şi cel iranian, Hassan Rohani, ale căror ţări sunt garantele procesului de la Astana, vor lua în discuţie situaţia din Siria cu prilejul unui summit ce va avea loc vineri în Iran.