DISTRIBUIȚI
Capital

Reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a primit vineri vizita promoţiei 2018 a Colegiului de Război al Forţelor Terestre ale SUA (United States Army War College – USAWC), la solicitarea comandantului acestei instituţii, general-maior John S. Kem, informează un comunicat al misiunii permanente a României de la New York, conform agerpres.

Studenţii USAWC vizitează anual misiunile permanente la ONU ale statelor din care provin cursanţii, iar misiunea României a fost gazdă a unui astfel de eveniment în fiecare an din ultimul deceniu, menţionează comunicatul. Din promoţia 2018 face parte colonelul român Cristinel Apopei.


Citește și : DJ-ul Avicii a murit la vârsta de 28 de ani

Ambasadorul Ion Jinga a menţionat pentru oaspeţii săi că „în prezent, România participă cu forţe militare, de poliţie şi personal pentru protecţie şi pază la două treimi din operaţiile curente de menţinere a păcii şi în două misiuni politice speciale ale ONU, între acestea fiind Republica Centrafricană, RD Congo, Mali, Sudan şi Sudanul de Sud, Libia şi Afganistan, misiunile cu cel mai mare grad de risc. La această dată, România ocupă prima poziţie dintre statele membre ale Uniunii Europene care contribuie cu ofiţeri de poliţie sub drapel ONU şi singura ţară care pune la dispoziţie echipe constituite de protecţie apropiată, în zonele cu risc ridicat, pentru protecţia înalţilor demnitari ONU”.

La finalul întrevederii, colonelul Apopei i-a oferit ambasadorului, în numele tuturor cursanţilor, placheta cu emblema USAWC.

Colegiul de Război al Forţelor Terestre, una dintre instituţiile de referinţă pentru dezvoltarea calităţilor necesare viitorilor lideri militari, oferă anual burse pentru aproximativ 80 de ofiţeri superiori din diferite ţări.

Citește și : Fâşia Gaza : Doi palestinieni au fost uciși într-o nouă zi de proteste la graniţa cu Israel