DISTRIBUIȚI
afp

Relaţiile dintre Franţa şi Italia sunt atât de solide încât ”nu a fost nevoie” ca cele două ţări să facă pace, a declarat joi, la Paris, preşedintele italian Sergio Mattarella, care participă la evenimentele de marcare a 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, născut în Italia şi decedat în Franţa, transmite dpa, potrivit agerpres.

Prietenia dintre Franţa şi Italia, ”care astăzi a fost reconfirmată de preşedintele Macron şi cu mine, este o prietenie care poate rezista în faţa a orice”, a spus Sergio Mattarella, după ce a vizitat împreună cu Emmanuel Macron casa de pe valea Loirei unde Leonardo da Vinci a decedat în urmă cu 500 de ani.


Citește și: Venezuela dă în clocot! Guaido îndeamnă la grevă generală, Maduro anunță pedepsirea trădătorilor

Această aniversare a dus la o dispută diplomatică între şeful statului francez, un liberal convins, şi guvernul populist de la Roma, însă Macron a ţinut să indice că schimburile dintre cele două ţări din perioada Renaşterii, precum mutarea lui Da Vinci în Franţa în anul 1516, sunt o dovadă a relaţiilor strânse dintre cele două ţări vecine.

Emmanuel Macron, însoţit de soţia sa Brigitte, şi Sergio Mattarella, acompaniat de fiica sa Laura, au sosit după prânz la castelul Clos Luce din oraşul Amboise, unde geniul Renaşterii a murit în data de 2 mai 1519.

Leonardo da Vinci şi-a petrecut ultimii trei ani din viaţă în Amboise ca oaspete de onoare al regelui francez Francisc I şi a fost înmormântat în capela Palatului Regal din oraş.

Citește și: Profesorii din Florida vor intra înarmați în clase

Macron şi Mattarella aveau prevăzut un prânz în cadru privat la castelul Clos Luce înainte de a se îndrepta spre castelul Chambord, situat de asemenea pe valea Loirei.

Anterior în cursul zilei de joi, Sergio Mattarella a vizitat catedrala Notre-Dame din Paris, care şi-a pierdut acoperişul şi turla în formă de săgeată în timpul unui incendiu violent în luna aprilie.