DISTRIBUIȚI
Bloomberg

Premierul chinez Li Keqiang a asigurat-o, miercuri, pe omoloaga sa britanică Theresa May, aflată în vizită în China, că relaţiile dintre cele două ţări au perspective „luminoase” şi că decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană nu le va influenţa, relatează dpa.

Comerţul domină agenda primei vizitei a Theresei May la Beijing, unde premierul britanic şi cel chinez au discutat despre deschiderea pieţei chineze pentru serviciile financiare şi produsele agricole britanice şi despre cooperarea pe teme care ţin de securitate, cum este problema nord-coreeană, conform agerpres.


„Sunt multe de făcut în domeniul comerţului”, a subliniat şefa guvernului de la Londra la întâlnirea cu Li Keqiang.

Citește și : Klaus Iohannis : Discuţiile pe Justiţie nu ajută dosarul Schengen

Deşi legislaţia Uniunii Europene împiedică Marea Britanie să încheie un acord comercial oficial cu China înainte de Brexit, Theresa May a declarat chiar înainte de vizită că poate începe să se ocupe deja de îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, exprimându-şi dorinţa de a „intensifica relaţiile cu o Chină care îşi deschide pieţele, îşi extinde prosperitatea şi adoptă comerţul liber”, într-un articol publicat miercuri în Financial Times.

Ea a afirmat în timpul întâlnirii cu premierul chinez că are în vedere semnarea de acorduri comerciale în valoare de peste 9 miliarde de lire. Potrivit lui May, China a acceptat să-şi deschidă piaţa pentru serviciile financiare britanice, sector crucial pentru economia britanică.

La rândul său, Li a promis că ţara sa va permite în mai mare măsură accesul produselor britanice, în special al „produselor agricole de calitate superioară”.

Promisiunea sa survine după ce marţi, Camera americană de comerţ din China a indicat că Beijingul şi-ar putea reduce importurile de produse agricole din SUA, majorându-le pe cele din alte ţări în răspuns la posibile noi sancţiuni comerciale americane.

Exporturile britanice în China au crescut cu peste 60% din 2010, iar guvernul britanic se aşteaptă ca la orizontul lui 2020 China să devină unul din cei mai mari investitori străini din Regatul Unit.

Theresa May a abordat şi alte subiecte sensibile, între care drepturile de proprietate intelectuală, în legătură cu care a subliniat necesitatea unor reguli internaţionale clare.

În ce priveşte Coreea de Nord, premierul britanic a notat că a convenit cu omologul său chinez asupra importanţei implementării complete a sancţiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU cu scopul de a descuraja Phenianul să-şi continue programul de înarmare nucleară.

Theresa May şi-a început vizita în China în oraşul central Wuhan, care găzduieşte cei mai mulţi studenţi din lume. La Universitatea Wuhan, ea a anunţat o serie de acorduri privind între altele prelungirea programului de schimb de profesori de matematică, precum şi o campanie de promovare a învăţării limbii engleze în China.

Acordurile din domeniul educaţiei, evaluate la peste 550 milioane de lire sterline, ar urma să creeze 800 de locuri de muncă în Marea Britanie.

Theresa May, care este însoţită în vizita sa de trei zile de o importantă delegaţie de oameni de afaceri, urmează să se întâlnească de asemenea cu preşedintele chinez Xi Jinping. Ea a dat asigurări că nu va ezita să abordeze cu liderii chinezi problema drepturilor omului şi pe cea a sistemului politic din Hong Kong, fostă colonie britanică.