DISTRIBUIȚI
AP

Relatările din media oficiale chineze despre un diplomat american care s-a întâlnit cu liderii studenţilor din mişcarea pro-democraţie din Hong Kong „au evoluat de la iresponsabile la periculoase” şi trebuie să înceteze, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, citată de Reuters, potrivit agerpres.

„Autorităţile chineze ştiu foarte bine că personalul nostru consular acreditat doar îşi face treaba, la fel ca diplomaţii din orice altă ţară”, a adăugat Ortagus într-o postare pe Twitter.


Citește și : Armenia cere CEDO o opinie consultativă privind o lege în baza căreia e inculpat un fost preşedinte

Ea nu a furnizat amănunte despre natura acestor relatări, dar a precizat: „Acest lucru trebuie să înceteze”.

Joi, Ortagus a numit China un „regim brutal” pentru că a dat publicităţii fotografii şi detalii personale despre diplomat, identificat de un ziar din Hong Kong drept Julie Eadeh, din cadrul secţiei politice a consulatului american.

„Nu cred că divulgarea informaţiilor, fotografiilor private ale unui diplomat american, sau a numelor copiilor, reprezintă un protest oficial… Nu aşa se comportă o naţiune responsabilă”, a declarat ea în cadrul unui briefing de presă.

Biroul pentru Hong Kong al Ministerului de Externe chinez a cerut joi SUA să explice relatările din media controlate de Partidul comunist potrivit cărora diplomaţi americani sunt în contact cu studenţii care au condus protestele ce au aruncat acest teritoriu în haos în ultimele nouă săptămâni.

Aceste replici din partea Departamentului de Stat sunt neobişnuit de dure şi intervin în contextul în care tensiunile dintre Washington şi Beijing s-au amplificat în urma războiului comercial tot mai extins şi a rivalităţii militare din vestul Pacificului, printre alte chestiuni, comentează Reuters.

Citește și : O rachetă cu propulsie nucleară a explodat la centrul de teste din oraşul rus Severodvinsk (presă)

Ziarul din Hong Kong Ta Kung Pao a publicat o fotografie în care, pretinde publicaţia, Julie Eadeh discută cu liderii studenţilor în holul unui hotel luxos. Titlul articolului a fost „Forţe străine intervin”.

Departamentul de Stat nu a identificat diplomatul şi nu a elaborat asupra informaţiilor private care au fost divulgate.

China au acuzat puterile străine, şi în special SUA, că alimentează demonstraţiile din Hong Kong, notează Reuters.