DISTRIBUIȚI
Hürriyet Daily News

Bryan Fogel, regizorul documentarului „The Dissident” despre jurnalistul colaborator al The Washington Post Jamal Khashoggi, care a fost asasinat în sediul Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul în 2018, a prezentat filmul, vineri, la Festivalul de la Sundance, şi i-a îndemnat pe cei interesaţi să cumpere producţia „să susţină Arabia Saudită”, scrie Variety, potrivit news.ro .

Filmul a fost prezentat la Sundance cu speranţa de a-şi asigura distribuirea, iar Fogel a profitat de acest fapt pentru a solicita studiourilor şi serviciilor de streaming interesate să cumpere proiectul să se angajaze la o lansare la nivel mondial.


Citește și : SUA şi Franţa îşi vor evacua cetăţenii din oraşul chinez Wuhan

Khashoggi a fost ucis şi corpul său a fost dezmembrat după ce a făcut o vizită la Consulatul Arabiei Saudite de la Instanbul. CIA a stabilit că prinţul moştenitor Mohammad bin Salman a ordonat asasinarea, pe care acesta o neagă.

„În visul visurilor mele, distribuitorii vor fi netemători şi vor acorda comunităţii globale lansarea pe care o merită”, a spus Fogel în aplauzele audienţei de la MARC Theater, unde s-au aflat Hillary Clinton şi Alec Baldwin.

„În visul visurilor mele, distribuitorii vor susţine Arabia Saudită şi libertatea de exprimare, libertatea presei şi pe jurnaliştii care vor să facă lumea un loc mai bun şi să ajute să conservăm moştenirea lui Jamal”, a adăugat el.

Citește și : Trump apare într-o înregistrare audio în care ar cere demiterea ambasadorului SUA în Ucraina

Documentarul se axează pe probele împotriva guvernului saudit şi a lui Bin Salman în acest caz. Mohammad bin Salman a negat în mod constant premeditarea actului. Mai multe persoane au fost condamnate pentru crimă, deşi numele lor şi probele folosite pentru condamnarea lor nu au fost niciodată publicate.

Fogel este câştigător în 2018 al premiului Academiei pentru regia lungmetrajului documentar „Icarus”.