DISTRIBUIȚI
Evz

Unificatoare şi populară, regina Margrethe a II-a, în vârstă de 82 de ani şi renumită pentru ţinutele sale întotdeauna impecabile, a modernizat cu subtilitate imaginea monarhiei daneze în timpul celor 50 de ani ai domniei sale, care vor fi sărbătoriţi cu mare pompă în acest weekend, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe 14 ianuarie 1972, la moartea tatălui ei, Frederik al IX-lea, după o domnie de 24 de ani, ea a devenit prima femeie care a urcat pe tronul ţării – Maregrethe I a fost doar regentă (1375-1412).


Citeşte şi: ADEVĂRUL despre piloţii avioanelor de pasageri: ‘Suntem stresaţi, deprimaţi şi suferim în tăcere!’ – Black News

În epocă, doar 45% dintre danezi susţineau încă monarhia, ceilalţi considerând că cea mai veche casă regală europeană încă domnitoare nu îşi mai avea locul într-o democraţie modernă.

În prezent, procentul monarhiştilor din Danemarca a crescut dincolo de pragul de 75%, iar familia regală daneză se numără printre cele mai populare din lume.

Suverana, a cărei domnie ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai îndelungate domnii din istoria regatului danez, este considerată ea însăşi o veritabilă instituţie care pare de nezdruncinat.

Margrethe a II-a ar fi putut însă să nu fie niciodată regină, întrucât Constituţia daneză interzicea până în 1953 ca tronul şi coroana ţării să revină unei femei.

În detrimentul unchiului ei Knud şi al fiului acestuia, legea a fost schimbată în acel an prin referendum, la presiunea guvernelor daneze preocupate de chestiunea modernităţii.

Fundamentul popularităţii suveranei constă în faptul că „regina nu este deloc un politician, ea uneşte naţiunea în loc să o dezbine”, a explicat pentru AFP istoricul Lars Hovebakke Sorensen.

„A reuşit să fie o regină care a unificat naţiunea daneză într-o perioadă marcată de multe schimbări: mondializarea, apariţia statului multicultural, crize economice (…) şi pandemia de COVID-19”, a adăugat acelaşi istoric.

Programate iniţial în ianuarie, festivităţile asociate jubileului reginei daneze au fost amânate pentru luna septembrie din cauza pandemiei de coronavirus.

Inamovibilă

Într-un film documentar, regina Margrethe a II-a a dezvăluit că a învăţat de la tatăl ei că trebuie să se deschidă în faţa iubirii oamenilor. „Trebuie să ştii să o primeşti. Nu trebuie doar să faci un semn cu mâna”, a sfătuit-o fostul rege Frederik al IX-lea.

Văduvă din 2018, Margrethe a II-a, supranumită cu afecţiune „Daisy” de compatrioţii ei, a contribuit la modernizarea progresivă a monarhiei, fără însă să o trivializeze.

Citeşte şi: Uniunea Europeană va interzice importurile de petrol rusesc începând cu 5 decembrie – Black News

„Voi rămâne pe tron până ce voi cădea de pe el”, a declarat regina daneză, o fumătoare înveterată şi mamă a doi fii, dintre care cel mare, Frederik, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat prinţ moştenitor.

Nu există nicio tradiţie a abdicării în această ţară scandinavă cu 5,8 milioane de locuitori, însă chestiunea renunţării la tron nu este deloc discutată pentru o regină aflată încă în deplinătatea puterilor sale.

În mai 2022, purtând o pălărie şi o ţinută impecabilă, suverana daneză s-a amuzat îmbarcându-se într-un roller-coaster din Tivoli, celebrul parc de distracţii din Copenhaga.

Artistă

Creatoare de costume şi scenografă, regina daneză, născută la Copenhaga pe 16 aprilie 1940, adoră să călătorească prin ţara ei.

În fiecare vară, suverana participă la o croazieră pe iahtul regal, Dannebrog, înainte de petrece câteva săptămâni în Castelul Cayx, reşedinţa sa regală din sud-vestul Franţei.

Regina daneză a cumpărat acel castel în 1975 împreună cu soţul ei, prinţul consort Henrik – Henri de Montpezat -, un diplomat provenit dintr-o familie nobiliară franceză originară din această regiune.

Erudiţia suveranei – a studiat la Cambridge şi la Sorbona – şi multiplele sale talente au făcut din Margrethe a II-a un exemplu pentru danezi, care urmăresc aproape cu religiozitate discursurile sale televizate, mai ales urările de sfârşit de an.

Intelectuală şi poliglotă, regina Margrethe a II-a s-a aventurat şi în domeniul traducerilor, publicând în 1981, sub pseudonim şi în colaborare cu soţul ei, o versiune în limba daneză a unui roman scris de Simone de Beauvoir, „Tous les hommes sont mortels”.

Însă desenul şi pictura sunt domeniile în care regina daneză s-a remarcat cel mai mult. Suverana Danemarcei a realizat ilustraţii pentru numeroase opere literare, inclusiv pentru reeditarea din 2002 a romanului „Stăpânul inelelor” scris de J.R.R. Tolkien.

Picturile reginei daneze au fost expuse în muzee şi galerii prestigioase din Danemarca şi din străinătate.