DISTRIBUIȚI
Zimbio

Regele Suediei, Carl Gustav al XVI-lea, şi regina Silvia au fost vaccinaţi vineri împotriva COVID-19, a anunţat palatul regal, potrivit AFP, scrie agerpres

Cuplul regal a primit prima doză de vaccin la Castelul Stenhammar, situat la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de Stockholm, unde locuiesc în prezent.


Citește și : Fiji va conduce Consiliul drepturilor omului al ONU

„Marea vaccinare împotriva COVID-19 este acum în curs de desfăşurare în toată ţara noastră. Sper că toţi cei care vor avea posibilitatea de a fi vaccinaţi în lunile următoare să aleagă să o facă”, a comentat regele într-un comunicat, „astfel încât să putem trece împreună şi cât mai repede posibil prin această perioadă dificilă”.

Regele Suediei are 74 de ani, iar soţia sa, Silvia, 77 de ani. Vaccinarea lor a fost „efectuată la sfatul medicului regal”, a indicat palatul.

Cuplul regal suedez se alătură astfel suveranilor care au primit deja o primă doză de vaccin împotriva COVID-19, printre aceştia figurând regina Angliei, Elisabeta a II-a, şi regina Danemarcei, Margareta a II-a.

Citește și : Peste 500.000 de turci au fost vaccinaţi anti-COVID în doar două zile

Luna trecută, regele Carl Gustav al XVI-lea s-a pronunţat pe marginea crizei sanitare din Suedia, estimând că ţara sa a „eşuat” în lupta împotriva COVID-19.