DISTRIBUIȚI
Daily Express

Responsabilii sanitari din Regatul Unit au recomandat vineri coborârea cu o treaptă a nivelului de alertă privind epidemia de COVID-19, după ce s-a înregistrat o scădere a numărului zilnic al noilor cazuri confirmate, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Aceasta nu înseamnă că pandemia este depăşită. Virusul circulă şi este posibil să avem focare localizate. Am făcut progrese împotriva virusului cu ajutorul eforturilor populaţiei şi avem nevoie ca oamenii să urmeze atent dispoziţiile pentru a asigura continuarea progreselor’, afirmă într-un comunicat Centrul comun de biosecuritate al Regatului Unit, ce reuneşte experţi medicali din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.


Citește și : Orban: Ungaria nu va ezita să ia măsurile necesare în cazul unui al doilea val

Acest organism recomandă reducerea nivelului de alertă sanitară de la 4 la 3, pe o scară de la 1 la 5. Nivelul maxim înseamnă că virusul circulă extins şi serviciile sanitare sunt copleşite, ceea ce impune măsuri de izolare a populaţiei. Nivelul 4, în vigoare în prezent, arată o răspândire ridicată a virusului care necesită măsuri de carantină şi de distanţare fizică, în timp ce nivelul 3 corespunde unui circulaţii în continuare a virusului, dar într-o mai mică măsură şi prin urmare se pot lua măsuri de relaxare.

Pentru o coborâre a alertei la nivelul 2 este nevoie ca răspândirea virusului să fie foarte redusă şi atunci se poate recurge la o relaxare mai amplă a măsurilor de distanţare fizică, iar nivelul 1 înseamnă că virusul nu mai este în circulaţie în Regatul Unit.

Această ţară a înregistrat joi 135 de noi decese provocate de COVID-19, în timp ce bilanţul total oficial al deceselor anunţat de guvernul de la Londra ajunge la 42.288 de morţi, din cei 300.469 de pacienţi confirmaţi. Numărul noilor contagieri a scăzut, dar acesta se menţine la peste o mie în fiecare zi.

Citește și : Demisia ministrului sud-coreean al Unificării după tensiuni cu Phenianul

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat vineri că reducerea nivelului de alertă sanitară reprezintă un ”mare moment” pentru Regatul Unit şi arată că planul guvernului funcţionează şi s-a reuşit protejarea Sistemului Naţional de Sănătate (NHS), după ce la finalul lunii martie au fost impuse măsuri de izolare a populaţiei pentru a stăvili epidemia.

Executivul condus de Boris Johnson a început deja relaxarea restricţiilor şi săptămâna aceasta au fost redeschise şi centrele comerciale care vând produse neesenţiale, dar trebuie respectate măsuri stricte, cum ar fi păstrarea unei distanţe fizice de cel puţin doi metri între persoanele care intră în aceste magazine.