DISTRIBUIȚI

Refugiaţii care ajung în Germania din diferite ţări recunosc unele diferenţe culturale majore, în special în privinţa abordării homosexualităţii, comparativ cu statele lor de origine, conform unui studiu realizat printre solicitanţii de azil şi făcut public joi, relatează DPA, potrivit agerpres.

La acest sondaj, realizat de o comisie germană de experţi de la fundaţii specializate în migraţie şi integrare, au participat 369 de solicitanţi de azil proveniţi din principalele 11 ţări de provenienţă ale acestora şi a fost prezentat joi la Fundaţia Robert Bosch din Berlin.


Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

Nouă din zece intervievaţi şi-au exprimat convingerea că germanii consideră ca fiind „relativ important” sau „foarte important” ca homosexualii şi heterosexualii să aibă drepturi egale. Ei au estimat că numai 30% din populaţia din ţara lor de origine consideră acest lucru important.

Aproximativ 40% dintre ai au mai afirmat că este „întrucâtva” sau „foarte dificil” să se adapteze la aceste diferenţe din Germania, cel mai ridicat nivel dintre toate aspectele cuprinse în sondaj.

Comparativ, deşi mulţi au recunoscut că este o diferenţă majoră în privinţa egalităţii de gen între Germania şi ţările lor de origine, aceasta a fost o chestiune despre care aproape trei sferturi au spus că s-ar putea adapta la ea.

Peste o treime au mai precizat că germanii arată mai puţin respect şi disponibilitate de a avea grijă de membrii în vârstă ai familiei lor decât în ţările de origine ale migranţilor intervievaţi. Îngrijorări similare au fost exprimate şi despre rolul familiei în general în Germania.

Citește și: Laura Codruţa Kovesi este noul procuror-șef european

Sondajul nu a urmărit să fie reprezentativ pentru toţi refugiaţii care ajung în Germania, a mai declarat comisia de experţi, dar a avut ca intenţie să analizeze reprezentanţii celor mai importante naţiuni care au ajuns în Germania după 2014.

Sondajul, realizat în 2017 şi 2018, a intervievat refugiaţi care au ajuns în Germania după 2014 din Afganistan, Egipt, Albania, Eritreea, Irak, Iran, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria şi Tunisia.