DISTRIBUIȚI
Romania Insider

Refugiaţi din oraşul Jueterbog, estul Germaniei, cos măşti pentru pensionarii dintr-un cămin de bătrâni unde există o lipsă a acestor măşti de protecţie pentru persoanele în vârstă mai predispuse riscului de infecţie cu coronavirus, relatează Reuters miercuri, potrivit agerpres.

Refugiatul iranian Babak Barz, care a condus un atelier de croitorie timp de şase ani în Teheran, a declarat că vrea să-şi folosească experienţa pentru a fi de folos. „M-am gândit, am experienţă cu acest gen de muncă, aşa că pot ajuta şi eu”, a mai spus Barz.


Citește și : Boris Johnson este ‘stabil’ din punct de vedere clinic şi răspunde la tratament

În ultimele 10 zile, echipa sa a cusut 735 de măşti de protecţie din pânză.

Germania are peste 100.000 de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus şi 1.861 de persoane au murit din cauza
COVID-19. Persoanele în vârstă sunt considerate mai expuse riscului.

Refugiaţii au trimis măştile la un cămin de bătrâni şi apoi, pentru că Barz a finalizat un stagiu de şase săptămâni la o primărie din Luckenwalde, au oferit o cutie de măşti albastre primarului acestui oraş.

Citește și : Serbia extinde interdicţia de circulaţie în weekend

„Este cu adevărat un cadou excelent în timpul crizei şi al perioadei de incertitudine pentru oameni. Am văzut oamenii făcând lucruri impresionante, multe exemple care emoţionează, şi acesta este unul dintre ele”, a declarat primarul Elisabeth Herzog von der Heide.