DISTRIBUIȚI
Twitter

Parlamentul algerian a adoptat joi proiectul de revizuire a Constituţiei, iniţiativă-far a preşedintelui Abdelmadjid Tebboune, menită să răspundă revendicărilor mişcării de protest Hirak, care cere o „schimbare a sistemului” politic, informează AFP, potrivit agerpres.

Proiectul de revizuire a legii fundamentale a fost aprobat cu unanimitate de voturi de către cei 256 de membri ai Adunării Populare Naţionale (APN) prezenţi, din totalul celor 462, în cadrul unui vot cu mâna ridicată, a precizat preşedintele APN, Slimane Chenine.


Citește și : Aproape 100.000 de indieni s-au infectat cu coronavirus într-o singură zi! 1.000 au murit în ultimele 24 de ore

Reforma va fi supusă la vot şi în cadrul unui referendum popular, la 1 noiembrie, dată aniversară simbolică ce marchează începutul Războiului de Independenţă (1954-1962).

Potrivit preşedintelui Tebboune, „proiectul se înscrie în linie dreaptă cu exigenţele pentru edificarea statului modern”. El propune „o schimbare radicală a modului de guvernare” şi promite promovarea „prevenţiei şi luptei împotriva corupţiei”, (promovarea) „justiţiei sociale” şi „pluralismului mediatic liber şi independent”.

Această revizuire constituţională are ambiţia de a o rupe cu cei 20 de ani ai regimului lui Abdelaziz Bouteflika, fostul preşedinte înlăturat de la putere la presiunea străzii şi armatei în aprilie 2019, sinonim al autoritarismului, corupţiei şi nepotismului.

Proiectul de amendare a Constituţiei prevede întărirea principiului de echilibru şi separare a puterilor, pentru a feri ţara „de orice derivă a despotismului tiranic”, a moraliza viaţa politică şi a face transparentă gestiunea bunurilor publice.

Citește și : Evacuarea miilor de migranţi din Moria este ‘un imperativ umanitar’

În timpul învestirii sale, în decembrie, la o zi după alegeri marcate de o absentare record, preşedintele Tebboune s-a angajat să revizuiască textul Constituţiei, făcând un pas de întâmpinare către Hirak, inedită mişcare populară paşnică ce a dus la demisia lui Bouteflika, pentru „a construi o Algerie nouă”.

Însă, elaborat într-un context de pandemie şi de reprimare a opozanţilor politici, a mass-media independente şi militanţilor Hirak, proiectul de lege este departe de a întruni un consens. El a fost deja criticat de jurişti şi apărători ai drepturilor omului şi respins de o platformă de partide şi de asociaţii legate de Hirak.