DISTRIBUIȚI
Anadolu

Poliţia din Istanbul l-a reţinut duminică pe redactorul-şef al site-ului în limba turcă al grupului media rus Sputnik, finanţată de Kremlin, pe fondul tensiunilor tot mai mari între Ankara şi Moscova, a anunţat angajatorul său, potrivit AFP, scrie agerpres.

Arestarea a fost anunţată de asemenea pe Twitter de redactorul-şef global al grupului, Margarita Simonian.


Citește și : Turcia anulează cursele aeriene comerciale spre şi dinspre Italia, Irak şi Coreea de Sud

Duminică dimineaţă, trei colaboratori ai site-ului fuseseră deja arestaţi la Ankara.

Rusia a făcut apel la autorităţile turce „să intervină” după reţinerea celor trei colaboratori.

Potrivit unui anunţ făcut de Margarita Simonian pe Telegram, mai mulţi ‘bătăuşi’ au intrat în locuinţele unor jurnalişti la Ankara pentru „a-i ameninţa şi a le striga că şi-au trădat patria pentru că lucrează pentru ruşi”.

„Grupuri organizate de persoane au atacat simultan apartamentele celor trei angajaţi ai noştri de la Ankara. În fiecare grup erau circa zece persoane”, a adăugat sursa citată.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a făcut apel la autorităţile turce să „intervină şi să asigure securitatea jurnaliştilor de la media ruse” din ţară.

Conform filialei din Turcia a organizaţiei Reporteri fără Frontiere, cele trei persoane, doi jurnalişti şi un traducător, s-au dus la o secţie de poliţie pentru a depune plângeri în legătură cu atacurile, însă poliţiştii le-au răspuns că îi „căutau” pentru a-i interoga „în legătură cu un articol”.

Citește și : Mobilizare ‘totală’ în Coreea de Sud împotriva epidemiei de coronavirus

Conform presei turce, articolul respectiv este intitulat „‘Provincia furată’: de ce Turciei i s-a oferit o bucată din Siria de către Franţa în urmă cu 80 de ani’. Articolul vizează Hatay, o regiune „oferită Turciei în 1939 după un referendum controversat”, afirmă Sputnik.

OSCE a „condamnat” pe Twitter „ameninţările şi tentativa de atac” asupra jurnaliştilor Sputnik din Turcia şi „a făcut apel la autorităţi să asigure securitate corespondenţilor de presă străini”.