DISTRIBUIȚI
Europa FM

Recunoaşterea Transnistriei nu este o iluzie, ci o ‘problemă tehnică’, ce va fi depăşită la timpul potrivit, a declarat liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, într-un interviu pentru publicaţia rusă Nezavisimaia gazeta, citat luni de agenţia de presă moldoveană Infotag.

Krasnoselski, care a acordat acest interviu cu ocazia unei vizite săptămâna trecută la Moscova, nu a exclus ca problema Transnistriei să fie soluţionată la fel ca diferendul din Kosovo.


Comentând declaraţiile preşedintelui parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, care a afirmat recent că trupele ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt ‘forţe de ocupaţie’, liderul de la Tiraspol a declarat că Transnistria consideră Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) drept ‘garantul păcii în regiune’.

‘La reuniunea recentă a APCE de la Paris, unde au fost invitaţi reprezentanţii Transnistriei, noi am impus tabu pe tema prezenţei militare ruse. Ştiind poziţia noastră, nici ceilalţi participanţi la dialog nu s-au referit la aceasta. De obicei, această întrebare este ridicată de Republica Moldova. Noi am exclus-o cu totul de pe ordinea de zi. Europenii ştiu acest lucru, de aceea nu se ating de acest subiect’, a spus Krasnoselski.

În opinia sa, GOTR reprezintă fundamentul operaţiunii de menţinere a păcii în regiune, din componenţa grupului operativ fiind format şi batalionul de menţinere a păcii. De fapt, GOTR, creat în baza Armatei a 14-a (aproximativ 1350 de militari), staţionează separat în Transnistria de cei aproximativ 400 de militari din cadrul contingentului de menţinere a păcii.

‘Mai ales că există problema nerezolvată a depozitelor de muniţii ale fostei Armate a 14-a situate pe teritoriul Transnistriei. Dacă explodează ceva acolo, situaţia s-ar complica atât pentru Moldova, cât şi pentru Ucraina. Şi acest lucru s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi GOTR, care păzeşte depozitele’, susţine Krasnoselski, recunoscând totuşi că depozitele de muniţii sunt păzite pe dinafară de militari transnistreni.