DISTRIBUIȚI
France 24

Belgia nu are încă un guvern în exerciţiu deplin, la 591 de zile de la căderea executivului condus de Charles Michel, pe 21 decembrie 2018, un nou record pentru această ţară, relatează luni agenţia EFE, potrivit agerpres.

Tabloul politic fragmentat al Belgiei a creat în mod tradiţional dificultăţi pentru formarea de coaliţii, dar aceste probleme s-au amplificat în ultimii ani.


Vezi și: Doi astronauţi au amerizat cu capsula SpaceX – VIDEO

Precedentul record fără un guvern era de 589 de zile, după căderea executivului condus de Yves Leterme pe 26 aprilie 2010 şi până când Elio Di Rupo a preluat postul de premier pe 6 decembrie 2011.

În decembrie 2018 a fost demis şi guvernul condus de liberalul Charles Michel, în prezent preşedinte al Consiliului European, după ce naţionaliştii din N-VA i-au retras sprijinul pentru că aceste susţinuse Pactul Mondial pentru Migraţie al ONU.

La cererea regelui Philippe, Charles Michel a rămas prim-ministru interimar până la alegerile din mai 2019, din care a rezultat un parlament şi mai fragmentat ca înainte. În sudul valon au câştigat socialiştii şi ecologiştii, în timp ce în nordul flamand s-au impus formaţiunile naţionaliste de dreapta şi extremă dreapta.

Citește și: Armata israeliană a deschis focul la granița cu Siria

De atunci, regele Philippe a însărcinat mai mulţi negociatori să exploreze posibile coaliţii de guvernare, dar toţi au eşuat şi numai pandemia COVID-19 a permis formarea unui executiv interimar condus de liberala Sophie Wilmes.

Partidele politice belgiene discută în prezent un eventual program comun pentru formarea unei majorităţi în parlament. Regele Philippe a prelungit vineri mandatul de formare a unui guvern încredinţat preşedinţilor Partidului Socialist Francofon (PS), Paul Magnette, şi formaţiunii naţionaliste flamande N-VA, Bart De Wever, care vor trebui să-i prezinte un raport pe 8 august.
Dacă aceste două partide nu reuşesc să formeze o coaliţie ar putea fi convocate alegeri anticipate.