DISTRIBUIȚI
Egypt Today

Şeful diplomaţiei egiptene, Sameh Shoukry, se va deplasa marţi la Addis Abeba pentru a ieşi din „impas” în dosarul dificil al barajului etiopian „Renaşterea” de pe fluviul Nilul Albastru, a anunţat ministerul de externe, transmite AFP.

Egiptul se teme că ridicarea acestui uriaş baraj de către Etiopia va antrena reducerea debitului fluviului de care depinde până la 90% pentru aprovizionarea sa cu apă, potrivit agerpres .


„Nimeni nu se poate atinge de apa Egiptului”, a declarat preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, într-un discurs ţinut în noiembrie, vorbind despre o chestiune „de viaţă sau moarte”.

Citește și : HRW: Armata din Myanmar a planificat masacre împotriva etnicilor rohingya

Vizita prevăzută marţi corespunde unui „nou gest al Egiptului vizând ieşirea din impas”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Ahmed Abu Zeid, potrivit unui comunicat.

Comitetul Naţional Tripartit pentru Barajul Renaşterea, din care fac parte Cairo, Khartoum şi Addis Abeba, nu a reuşit să se pună de acord în legătură cu concluziile unui raport iniţial remis în mai de două firme de consultanţă franceze, Artelia şi BRL, privind impactul social şi de mediu al acestui baraj în Sudan şi Egipt.

În cursul vizitei sale la Addis Abeba, Sameh Shoukry urmează să avanseze o serie de „idei şi sugestii pentru a ajuta părţile să aprobe” concluziile acestui raport, a adăugat Ahmed Abu Zeid.

În martie 2015, cele trei ţări au semnat un acord de principiu care le obligă să ajungă la un consens prin cooperare în dosarul barajului.

Cu un cost evaluat la cinci miliarde de dolari (4,2 miliarde de euro), Barajul Renaşterea, situat pe Nilul Albastru, ar trebui să devină cea mai mare hidrocentrală din Africa.

Nilul Albastru, care izvorăşte din Etiopia, se uneşte la Khartoum cu Nilul Alb pentru a forma Nilul care traversează Sudanul şi Egiptul înainte de a se vărsa în Marea Mediterană.

Barajul trebuie să furnizeze Etiopiei 6.000 de megawaţi – echivalentul a şase reactoare nucleare – şi va putea înmagazina peste 70 de miliarde de metri cubi de apă, potrivit firmei BRL.

Egiptul insistă la rândul lui asupra „drepturilor sale istorice” în privinţa fluviului, garantat de tratate din 1929 şi 1959. Acestea acordă Egiptului şi Sudanului aproape 87% din debitul fluviului, mai scrie AFP.