DISTRIBUIȚI

Frauke Petry, fost co-lider al Alternativei pentru Germania (AfD), demisionată din formaţiune imediat după intrarea acesteia în parlament în urma alegerilor federale din septembrie, a anunţat joi crearea unui nou partid, ‘Partidul Albastru’, promiţând o agendă ‘conservatoare rezonabilă’ care să se adreseze unei baze electorale largi, informează AFP şi Reuters, conform agerpres.

‘Vom vedea cărei politici îşi vor da alegătorii voturile lor în 2019 în Saxonia şi, mai târziu, în 2021 în alegerile legislative’, a declarat Frauke Petry într-un interviu pentru grupul de presă regional Redaktionsnetzwerk.


Noul partid va încerca să reproducă la nivel naţional succesul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Bavaria, a indicat ea, precizând că va începe în noiembrie o serie de reuniuni publice, mai întâi în landul Saxonia, fieful său electoral, şi apoi în toată Germania.

‘Fiecare al treilea german ar dori o oferă politică rezonabilă, conservatoare’, a declarat dna Petry, menţionând că mulţi votanţi s-au îndreptat la 24 septembrie spre partidele liberal (FDP), AfD sau CDU, în lipsa unei variante mai bune.

Citeşte şi: ŞPAGĂ colosală pentru preşedintele Venezuelei. Un fost procuror are toate dovezile! VIDEO

Petry a mai afirmat că a iniţiat planurile pentru noul partid încă din august, după ce membrii AfD au refuzat să-i accepte propunerile mai moderate la congresul desfăşurat la Koln.

Potrivit presei, autoritatea electorală germană a înregistrat noul partid ca fiind fondat la 17 septembrie, cu o săptămână înaintea scrutinului parlamentar.

Frauke Petry a fost aleasă în Bundestag din partea AfD în urma alegerilor federale de la 24 septembrie, dar a renunţat chiar în ziua următoare la mandat şi la calitatea de membru al formaţiunii, denunţând radicalizarea discursului acestuia.

Petry, o chimistă în vârstă de 42 de ani, a fost multă vreme figura cea mai vizibilă a AfD. Plecarea sa surprinzătoare din acest partid ilustrează rivalităţile interne permanente din interiorul AfD, mişcare creată în 2013 şi divizată între un curent naţional-liberal, aflat în pierdere de viteză, reprezentat de Frauke Petry, şi un altul, identitar şi extremist, care pare să fi preluat controlul cu ocazia alegerilor legislative, încheiate cu un scor de 12,4% pentru formaţiunea sa şi cu accederea acesteia pentru prima dată în Bundestag.