DISTRIBUIȚI
alwaght.com

Şeful rebelilor din Yemen, Abdel Malik al-Houthi, a promis miercuri că oamenii săi vor lupta şi nu se vor preda „niciodată”, în contextul în care o coaliţie sub comandament saudit încearcă să recucerească oraşul portuar Hodeida, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Crede duşmanul că penetrarea într-un sector sau altul, sau cucerirea unei anumite zone, vrea să spună că vom fi convinşi că trebuie să ne predăm sau să cedăm controlul Hodeida?” (acestei coaliţii) – a întrebat liderul politico-religios, adăugând: „Asta nu se întâmplă şi nu se va întâmpla niciodată”.


Citește și : Aproape jumătate din locuitorii Republicii Centrafricane au nevoie de ajutor alimentar de urgenţă (ONU)

Abdel Malek al-Houthi pare astfel să recunoască implicit că forţele proguvernamentale, sprijinite de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, au ajuns să facă incursiuni în oraşul situat pe ţărmul Mării Roşii.

În discursul său televizat, şeful rebelilor, în vârstă de circa 40 de ani, i-a acuzat pe adversarii săi că sunt responsabili pentru recenta escaladare care s-a soldat cu aproape 200 de morţi în mai puţin de o săptămână, potrivit unor surse medicale şi militare. „Duşmanul are de partea sa numărul, care a crescut şi mai mult pentru a pune sub presiune oraşul Hodeida”, a afirmat el.

În contextul în care raiduri ale avioanelor şi elicopterelor coaliţiei au vizat poziţii rebele în oraş, forţele proguvernamentale au avansat la sol de o săptămână şi anumite ONG-uri, printre care „Save the Children”, au declarat miercuri că luptele au loc chiar în Hodeida.

Într-un comunicat, Save the Children a anunţat că o facilitate medicală pe care o susţine a fost „atacată” miercuri dimineaţă, „provocând pagube” unei farmacii din această facilitate. Organizaţia britanică nu a făcut precizări privind originea atacului. Tot potrivit acestui ONG au fost instalate baraje nocturne, care îi împiedică pe civili să intre sau să iasă din oraş.

De mai multe luni, coaliţia împotriva rebelilor dădea impresia că se află într-un impas militar, potrivit AFP.

Citește și : Curtea de Justiţie a UE a fixat pe 27 noiembrie o audiere asupra unui caz privind procesul Brexitului

Yemenul este de facto aproape divizat în două, forţele proguvernamentale controlând sudul şi o bună parte din centru, iar rebelii nordul şi o parte substanţială din vest.

Din 2015, războiul s-a soldat cu circa 10.000 de morţi şi a provocat, potrivit ONU, cea mai gravă criză umanitară din lume, cu milioane de oameni ameninţaţi de foamete.