DISTRIBUIȚI
Twitter

Vedeta televiziunii neozeelandeze Phil Keoghan se află în Nicaragua pentru a filma un documentar despre lava vulcanului Masaya, a informat guvernul local citat vineri de EFE, conform agerpres.

Keoghan, cunoscutul prezentator al programului de tele-realitate ‘The Amazing Race’, se află în Nicaragua ca parte a echipei postului National Geographic Explorer, care va face un documentar despre vulcanii din această ţară şi despre eforturile cercetătorilor de la Institutul Nicaragua de Studii Teritoriale (Ineter) pentru prevenirea dezastrelor.


Citește și : Egiptul şi-a deschis frontiera cu Fâşia Gaza pentru două zile

Împreună cu prezentatorul de televiziune se află cameramani, ingineri de sunet, experţi în securitate, un producător, un director de producţie şi un pilot de drone, potrivit unei surse locale. Keoghan este unul din prezentatorii de televiziune cei mai în vogă în America de Nord, unde numeroase programe ale sale au fost distinse cu mai multe premii şi nominalizări la premiile Emmy.

Lacul de lavă al vulcanului Masaya, unul dintre cei mai activi de pe continentul american, atrage mii de turişti în fiecare an datorită unicităţii fenomenului, dar şi accesului facil, având în vedere că se află la 23 de kilometri distanţă de Managua şi se poate ajunge până la crater cu maşina.

Vulcanul Masaya este situat în parcul naţional cu acelaşi nume, care este înconjurat de o pădure tropicală ce creşte printre rocile poroase ale vechilor erupţii. Potrivit statisticilor, aproximativ 140.000 de turişti vizitează Parque Nacional Volcan Masaya pentru a vedea lacul de lavă.

Din 1520 s-au înregistrat cel puţin 18 perioade active în zona vulcanului Masaya, inclusiv erupţii în 1772 şi 1820, potrivit statisticilor oficiale.

Citește și : Afganistan : Atentat cu maşină-capcană în oraşul Lashkar Gah. Cel puţin 20 de morţi