DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Ankara l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Olandei în Turcia, în faţa căruia a ‘condamnat’ votul care a avut loc cu o zi înainte în parlamentul olandez în favoarea unei moţiuni ce îndeamnă la recunoaşterea genocidului armean care a avut loc în urmă cu un secol, anunţă un responsabil turc, potrivit AFP, transmite agerpres.

Autorităţile turce i-au adus la cunoştinţă diplomatului olandez reacţia lor şi ‘au condamnat’ acest vot, a declarat pentru AFP un responsabil al Ministerului Afacerilor Externe al Turciei.


Citeşte şi: Atac armat în Tokyo. Doi bărbaţi au tras cu arme de foc în ambasada nord-coreeană

Camera inferioară a parlamentului olandez a aprobat în masă, joi, cu 142 de voturi contra 3, o moţiune ce propune ‘ca parlamentul să vorbească în termeni clari de genocidul armean’. Ea a aprobat, de asemenea, trimiterea unui reprezentant al guvernului la Erevan, la 24 aprilie, pentru comemorarea masacrelor comise între 1915 şi 1917 în timpul Imperiului Otoman.

Însă Turcia refuză categoric utilizarea termenului de ‘genocid’, evocând masacre reciproce pe fondul unui război civil şi al foamei care au cauzat sute de mii de morţi în ambele tabere.

‘Condamnăm decizia luată de parlament, pentru noi ea este nulă şi neavenită’, a declarat pentru presă, vineri, ministrul turc al afacerilor europene, Omer Celik. Cu toate acestea, el a ‘notat’ că executivul olandez a luat distanţă faţă de moţiunea parlamentară. ‘Este important’, a subliniat el.

Citeşte şi: Presa internaţională scrie despre anunţul lui Toader cu privire la lansarea `procedurii de revocare` a procurorului-șef al DNA

Semn al iritării profunde provocate de votul deputaţilor olandezi, Ankara i-a reamintit joi seara Olandei de masacrul de la Srebrenica din 1995, în Bosnia, unde statul olandez a fost recunoscut parţial vinovat de decesul a 350 de musulmani.

‘Deciziile nefondate luate de parlamentul unei ţări care a închis ochii asupra genocidului din Srebrenica (…) nu au loc în istorie’, a subliniat joi Ministerul Afacerilor Externe al Turciei.