DISTRIBUIȚI

Republica Democrată Congo a confirmat, marţi, primul caz de infecţie cu noul coronavirus de pe teritoriul său, numărul ţărilor din Africa sub-sahariană atinse de epidemie ajungând la 7, transmite Reuters, scrie agerpres.

Pacientul este un cetăţean congolez care trăieşte în Franţa şi s-a întors în Congo la 8 martie, fără a prezenta simptome, conform ministrului congolez al sănătăţii, Eteni Longondo. Pacientul şi persoanele apropiate au fost plasate în carantină.


Citește și : Parlamentul Spaniei, ÎNCHIS din cauza coronavirusului

„Vreau să le transmit oamenilor să nu intre în panică”, a subliniat oficialul congolez care le-a recomandat oamenilor să se spele bine pe mâini şi să stea la cel puţin 1 metru distanţă de alte persoane care tuşesc.

Epidemia a ocolit, în mare, Africa sub-sahariană. Din luna februarie s-au înregistrat câteva cazuri în Nigeria, Senegal, Africa de Sud, Camerun, Togo şi Burkina Faso. În aceeaşi perioadă de timp, ţările nord-africane au înregistrat zeci de cazuri.

Citește și : Armata americană sună RETRAGEREA din Afganistan

Primul caz de infecţie cu coronavirus din RD Congo a apărut tocmai când lunga epidemie de Ebola, ce a fost declarată în august 2018, pare să se stingă. Ultimul pacient aflat sub tratament pentru Ebola s-a însănătoşit şi a fost externat la 3 martie, mai notează Reuters.