DISTRIBUIȚI
Tagesspiegel

În timpul unor raiduri de amploare împotriva grupărilor implicate în spălarea de bani şi a crimei organizate, poliţia germană a percheziţionat case şi birouri şi a efectuat 10 arestări miercuri dimineaţă în landurile Renania de Nord-Westfalia, Saxonia Inferioară şi Bremen, informează dpa, potrivit agerpres.

Peste 1.000 de poliţişti au fost implicaţi în raiduri, care au vizat membri ai unei reţele internaţionale de spălare a banilor. Un total de 80 de case, apartamente, birouri şi spaţii comerciale au fost percheziţionate în aceste raiduri.


Citeşte şi: Johnson&Johnson cere autorizarea dozei de rapel pentru vaccinul său anti-covid – Black News

Mai multe detalii urmează a fi anunţate de biroul procurorului public din Dusseldorf la o conferinţă de presă miercuri după-amiază. „Operaţiunea este încă în desfăşurare”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei miercuri dimineaţă.

Biroul de combatere a criminalităţii organizate din cadrul procuraturii din Dusseldorf conduce investigaţiile, care sunt îndreptate împotriva membrilor unei aşa-numite reţele hawala, potrivit unui comunicat.

Sistemul bancar paralel hawala, ilegal în Germania, este un sistem de transfer de bani ce permite clienţilor să transfere mari sume de numerar în străinătate care, dacă ar fi trimise prin sistemul bancar oficial, ar necesita aprobarea autorităţii de supraveghere bancară.

Se presupune că cei care fac bani negri au transferat mai mult de 100 milioane de euro (115 milioane de dolari) din afaceri ilegale în Germania spre Turcia şi Siria.

Citeşte şi: Frances Haugen acuză Facebook că acţionează din umbră. Congresul cere anchete amănunţite – Black News

Potrivit mass-media, banii provin din trafic de droguri, printre alte activităţi ilegale, şi se presupune de asemenea că au fost folosiţi în Siria pentru finanţarea terorismului.

Ancheta a început după ce poliţia a descoperit întâmplător 300.000 de euro, bani ascunşi într-o geantă sport în timpul unei opriri de rutină pe o autostradă.