DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin 162 de centre de sănătate dintr-un total de 3.500 au fost distruse sau închise în 2019 în Afganistan din cauza conflictului armat din ţară, a anunţat joi un oficial al Ministerului Sănătăţii afgan, informează dpa, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Nezamuddin Jalil, a spus că distrugerea şi închiderea de spitale – în toate zonele ţării – a afectat, potrivit estimărilor, mai mult de un milion de oameni.


Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

În condiţiile în care serviciile de sănătate din Afganistan se află la cel mai scăzut nivel, mii de afgani cheltuiesc milioane de dolari pe an pentru a se trata în ţările vecine Pakistan, India şi Iran.

Cel puţin 30 de centre medicale au fost nevoite să se închidă în cinci districte din estul provinciei Nangarhar din cauza lipsei de resurse şi medicamente, potrivit lui Suhrab Qaderi, consilierul în această provincie. Qaderi acuză guvernul că nu ia nicio măsură pentru a remedia situaţia.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în total 3.135 de facilităţi în domeniul sănătăţii erau funcţionale în 2018 în Afganistan.