DISTRIBUIȚI
Telegraf

Preşedintele cubanez, Raul Castro, a reafirmat joi că ţara sa nu este responsabilă de presupusele ”atacuri acustice” împotriva unor diplomaţi americani în Cuba, relatează agenţia Xinhua. 

Într-un discurs de încheiere a sesiunii plenare a Adunării Naţionale, Castro a declarat că, până în prezent, nici experţii cubanezi, nici cei americani nu au găsit nicio dovadă care ar putea veni în sprijinul acuzaţiilor.


Potrivit lui Castro, Cuba nu este deloc responsabilă pentru regresul din relaţiile bilaterale cu Statele Unite ale Americii (SUA).

”Casa Albă fabrică scuze pentru a justifica întoarcerea sa la politicile falimentare, care sunt peste tot respinse”, a declarat Castro.

Washingtonul a afirmat că un grup de diplomaţi ai săi în Cuba au suferit ”atacuri acustice”, ce au provocat simptome precum surditate, greaţă şi dificultăţi de vorbire.

Havana a respins acuzaţiile, a demarat o anchetă şi a făcut apel la SUA să prezinte dovezi despre presupusele ”atacuri acustice”.

Casa Albă a luat o serie de măsuri de ripostă, inclusiv sistarea tuturor serviciilor consulare, demers ce a provocat o mare nemulţumire în rândul cubanezilor.

Castro a reiterat că Havana doreşte menţinerea cooperării cu SUA şi desfăşurarea de negocieri pe baza respectului reciproc.