DISTRIBUIȚI

Rata de incidenţă a cazurilor noi de infectare cu coronavirus pe şapte zile în Germania, un indicator cheie, a cunoscut o creştere abruptă în ultima săptămână, ceea ce anunţă posibilitatea unor restricţii mai severe odată cu apropierea iernii, notează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Rata de incidenţă pe şapte zile – indicator care a fost folosit pentru a decide restricţiile anti-COVID-19 – a crescut cu peste 26 de puncte într-o săptămână, a comunicat vineri Institutul Robert Koch (RKI).


Cteşte şi: Alec Baldwin a ucis o persoană pe platoul de filmare – Black News

Creşterea survine în contextul în care liderii celor 16 landuri germane discută planuri legate de combaterea epidemiei. Starea de urgenţă la nivel naţional va expira la 25 noiembrie, ceea ce înseamnă că restricţiile vor expira dacă nu vor fi prelungite printr-un vot al parlamentului.

Potrivit RKI, în ultimele şapte zile incidenţa infectărilor a fost de 95,1 la 100.000 de locuitori, comparativ cu 68,7 în intervalul anterior.

Vineri au fost raportate 19.572 de cazuri noi de infectare, cu 8.045 mai multe faţă de aceeaşi zi din săptămâna trecută.

La terapie intensivă se află mai mult de 1.500 de pacienţi cu COVID-19, faţă de circa 1.400 acum o săptămână, indică datele de joi ale asociaţiei de terapie intensivă şi medicină de urgenţă, DIVI.

‘Al patrulea val a început acum şi câştigă în continuare în viteză’, a transmis pe Twitter Christian Karagiannidis, responsabilul ştiinţific al DIVI.

Este improbabil că prim-miniştrii landurilor vor decide ridicarea regulilor care cer distanţare fizică, purtarea măştilor şi, pentru accesul în majoritatea spaţiilor publice închise, dovada de vaccinare, trecere prin boală sau un test negativ.

Perspectiva unui nou lockdown este foarte nepopulară.

Ministrul sănătăţii, Jens Spahn, a promis în august că nicio persoană vaccinată nu va fi supusă unor astfel de măsuri la toamnă.

Citește și: REGINA a fost internată în spital – Black News

În jur de 66% dintre locuitorii Germanii sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19, faţă de media de 63% la nivelul Uniunii Europene.

Doar 1,5 milioane de germani au primit o doză booster de vaccin, comparativ cu cei în jur de 55 milioane cărora le-au fost administrate până acum două doze.