DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Un raport al ONU privind rasismul arată că ostilitatea faţă de imigranţii clandestini din Regatul Unit, începând din 2010, a creat resentimente faţă de toate minorităţile etnice, informează AFP şi Xinhua, potrivit agerpres.

Raportoarea specială Tendayi Achiume a declarat vineri, la prezentarea raportului într-o conferinţă de presă la Londra, că în Regatul Unit există „o atmosferă naţională de teamă faţă de întregi grupuri etnice, rasiale şi religioase, ca presupuşi duşmani”. Ea a criticat guvernele britanice conduse de Theresa May şi de predecesorul acesteia, David Cameron, pentru măsurile de austeritate radicale care au afectat în mod disproporţionat minorităţile etnice.


Citește și : Grupul german Volkswagen cheamă în service 410.000 de maşini din cauza unei probleme la centurile de siguranță

Reprezentanta ONU a cerut abrogarea legii imigraţiei adoptate în 2014 şi modificate în 2016.

„Sunt şocată de criminalizarea tinerilor din minorităţile etnice, în special a tinerilor negri”, a spus ea. Aceştia a sunt supra-reprezentaţi în reţinerea şi percheziţionarea de către poliţie şi în sistemul penitenciar şi au şanse mai mari de a fi inculpaţi. „Am fost informată despre aşa-numitele baze de date ‘matrice de bande’ în evidenţa mai multor oraşe din Anglia”, a afirmat raportoarea, care a explicat că aceste informaţii sunt folosite ca bază pentru operaţiuni de monitorizare a tinerilor de culoare, înregistraţi ca potenţiali infractori violenţi, uneori fără niciun motiv.

Tendayi Achiume a apreciat că Regatul Unit trebuie să facă eforturi mult mai mari pentru combaterea discriminării etnice şi a intoleranţei. Ea va prezenta un raport oficial mai detaliat în iunie 2019, la sesiunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Citește și : UE îi cere Muntenegrului să investigheze cu atenţie atacul asupra jurnalistei de investigaţii Olivera Lakic

Vizita ei în Regatul Unit a avut loc în contextul scandalului legat de aşa-numiţii imigranţi Windrush, originari din Caraibe, sosiţi în ţară după al doilea război mondial. Deşi aveau dreptul de a reşedinţă pe durată nedeterminată, ei nu au fost înştiinţaţi despre documentaţia necesară conform unor prevederi ulterioare, astfel că mulţi dintre ei au ajuns să fie ameninţaţi cu deportarea. Situaţia a dus la demisia ministrului de interne, Amber Rudd.