DISTRIBUIȚI
Stirile ProTV

Grupul de experţi al pentru lupta împotriva traficului de fiinţe umane (GRETA) din cadrul Consiliului Europei (CoE) a cerut Republicii Moldova să garanteze accesul la justiţie pentru victimele traficului de fiinţe umane, asigurându-se că acestea primesc asistenţă specializată şi ajutor legal gratuit într-un stadiu timpuriu, informează joi un comunicat al CoE, potrivit agerpres.

GRETA cere, de asemenea, ca victimele traficului de fiinţe umane să fie informate despre dreptul lor la compensaţii şi să li se asigure protecţie faţă de intimidare în timpul sau după investigaţii şi pe durata procedurilor legale.


Citește și : EXPLOZIE puternică la un depozit din UK (VIDEO)! Mai multe persoane sunt grav rănite!

Într-un raport publicat joi, GRETA evaluează progresul realizat de Republica Moldova în implementarea Convenţiei Consiliului Europei privind Lupta împotriva Traficului de Fiinţe Umane din 2016, când a avut loc precedenta evaluare, axându-se în principal pe accesul la justiţie şi remedierea eficientă a problemelor.

GRETA îşi exprimă preocuparea privind efectele negative ale proceselor lungi şi face apel la autorităţi să se asigure că durata procedurilor judiciare în cazurile de trafic de fiinţe umane este rezonabilă.

Potrivit raportului, autorităţile din Republica Moldova ar trebui să ia măsuri suplimentare pentru a se asigura că dosarele de trafic de fiinţe umane sunt investigate cu promptitudine, urmărirea penală este efectuată cu succes şi duce la pedepse eficiente, proporţionate şi disuasive. În plus, autorităţile ar trebui să întreprindă măsuri care să prevină intimidarea victimelor în timpul investigaţiilor şi a procedurilor judiciare, în special în timpul practicii de confruntare a victimelor şi inculpaţilor.

Traficul în scopul exploatării prin muncă a devenit principala formă de exploatare din Republica Moldova, reprezentând 66% din numărul total de victime în 2019, urmată de traficul pentru exploatare sexuală.

Citește și : Medicul iraniano-suedez, acuzat de spionaj la Teheran, SCAPĂ momentan de EXECUȚIE

Potrivit statisticilor oficiale, 1.496 de persoane au fost identificate drept victime ale traficului de fiinţe umane în Republica Moldova între 2015 şi 2019, dintre care 47% erau femei şi 21% copii.

Principala ţară de destinaţie pentru victimele din Republica Moldova a fost Federaţia Rusă, urmată de Republica Slovacia, Spania, Irlanda, Portugalia şi Turcia. Un sfert dintre victime au fost însă traficate în interiorul Republicii Moldova, se mai menţionează în comunicatul CoE.