DISTRIBUIȚI
Middle East Eye

Combatanţi kurzi au părăsit duminică oraşul de la frontiera siriană Ras al-Ain asediat de forţele turce, aceasta fiind o primă retragere după acordul de armistiţiu în nord-estul Siriei, negociat de Washington şi care expiră teoretic în două zile, informează AFP, potrivit agerpres.

Anunţată joi, această încetare a focului prevede suspendarea pentru 120 de ore a ofensivei lansate în 9 octombrie de Turcia pentru a permite o retragere a combatanţilor kurzi (YPG) din zonele de frontieră şi instituirea unei „zone de securitate” de 32 km lărgime în teritoriul sirian de-a lungul frontierei.


Citește și : Hong Kong: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor – VIDEO

Un convoi – care transporta răniţi şi combatanţi ai Forţelor Democratice Siriene (FDS), dominate de Unităţile de protecţie a poporului (YPG), dar şi corpuri ale unor combatanţi ucişi – a părăsit duminică oraşul Ras al-Ain, asediat de forţele turce şi susţinătorii lor sirieni, conform unui corespondent AFP aflat la faţa locului.

Peste 50 de vehicule, între care şi ambulanţe, au părăsit spitalul oraşului care are rol de linie de demarcaţie între beligeranţi, a constatat reporterul agenţiei franceză de presă, afirmând că a văzut flăcări ridicându-se din spital după plecarea convoiului.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) indicase anterior că, în total, 41 de corpuri – 28 ale unor combatanţi FDS şi 13 ale unor civili – se aflau în singurul spital al oraşului şi în cimitire improvizate.

Convoiul a sosit la Tal Tamr, mai în sud, unde locuitori reuniţi în piaţa principală i-au primit pe cei sosiţi cu sloganuri şi aclamaţii în sprijinul FDS.

Pentru moment nu a fost posibilă o confirmare din partea kurzilor dacă va exista o retragere totală şi nici dacă plecarea combatanţilor duminică se înscrie în cadrul acordului de armistiţiu. O sursă kurdă s-a limitat să evoce „un plan de retragere”.

Ministerul turc al Apărării a confirmat într-un comunicat retragerea, afirmând că un „convoi de 86 de vehicule” a plecat din Ras al-Ain „în direcţia Tal Tamr”.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că „încetarea focului rezistă foarte bine” într-un mesaj pe Twitter, citându-l pe ministrul său al apărării, Mark Esper. „Au existat ciocniri minore care s-au terminat repede. Kurzii se reinstalează în noile zone”, potrivit lui Esper.

Este pentru prima oară când combatanţi ai FDS ies din Ras al-Ain. Sâmbătă, OSDO informase despre evacuarea cu un convoi medical a 30 de răniţi din oraş şi a patru persoane care muriseră din cauza rănilor.

Citește și : Guvernul britanic asigură că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

La câţiva metri de spital, Walid Azza, un responsabil al unui grup sirian proturc, a declarat pentru AFP că a primit informaţii despre o „operaţiune de retragere totală a FDS şi a răniţilor” care urmează să se desfăşoare în etape.

„SUA au obligaţia să faciliteze retragerea combatanţilor YPG şi să-i dezarmeze”, a afirmat duminică Fahrettin Altun, purtător de cuvânt al preşedinţiei turce.

Acest armistiţiu este marcat de lupte şi bombardamente sporadice la vest şi la nord-vest de Ras al-Ain, potrivit OSDO.

În zona Tal Abyad, la vest, un soldat turc a fost ucis şi altul rănit, a indicat duminică Ministerul turc al Apărării.

De joi, forţele kurde şi Ankara se acuză reciproc de încălcarea acordului de armistiţiu.

Ofensiva turcă împotriva forţelor kurde a fost lansată după o retragere în 7 octombrie a soldaţilor americani din sectoarele de frontieră ca urmare a unui anunţ al lui Donald Trump, care deschidea calea operaţiunii.

Iar în 13 octombrie, SUA anunţaseră retragerea a circa 1.000 de militari americani desfăşuraţi în nordul şi estul Siriei devastate de război.

Duminică, peste 70 de vehicule blindate care arborau un drapel american şi transportau material militar au traversat drumul internaţional, trecând prin oraşul Tal Tamr, escortate de elicoptere.

Potrivit OSDO, convoiul se retrăsese din baza de la Sarrin, în apropiere de oraşul Kobani, şi s-a îndreptat spre provincia Al-Hasakah, mai la est.

„Este vorba de cea mai mare bază militară americană în nord şi de a patra plecare a forţelor americane dintr-o bază în Siria”, a indicat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

În ultimele zile, americanii s-au retras din alte trei baze, între care cea din oraşul-cheie Manbij şi din altul situat de asemenea în apropiere de Kobani, lângă frontiera turcă.

De acum, toate bazele în provinciile Raqqa şi Alep „sunt golite de orice prezenţă militară americană”, a precizat Abdel Rahmane. SUA păstrează încă poziţii în provinciile Deir Ezzor şi Al-Hasakah, potrivit lui.

De la lansarea ofensivei lor în 9 octombrie, forţele turce şi susţinătorii lor sirieni au cucerit o fâşie frontalieră de aproape 120 km între Tal Abyad şi Ras al-Ain.

Ofensiva s-a soldat cu 114 morţi civili şi a dus la strămutarea altor 300.000, conform OSDO.

Luptele şi bombardamentele au ucis de asemenea 256 de membri ai FDS şi 196 de combatanţi pro-Ankara.

Ofensiva lansată de Ankara a deschis un nou front în conflictul sirian care durează din 2011 şi a modificat hărţile în nordul ţării.