DISTRIBUIȚI
Yahoo News

Cercetătorii norvegieni au descoperit rămăşiţele unei nave, posibil vikinge, într-un sit funerar din vestul Norvegiei, informează vineri DPA, potrivit agerpres.

„Nava este importantă pentru istoria noastră comună”, a declarat vineri Ola Elvestuen, ministrul climei şi mediului, adăugând că pe moment experţii analizează care este cea mai bună variantă de conservare a acesteia.


Citește și : Prețul petrolului rămâne la maximele ultimelor două luni

Specialiştii au recurs la radar după ce rămăşiţele unei nave au fost detectate pe insula Edoy din vestul Norvegiei. Locaţia se află în apropierea unei rute istorice pe mare, de-a lungul coastei, spre oraşul Trondheim.

Regiunea are un bogat patrimoniu arheologic. Kulisteinen, o piatră runică, cu o vechime de peste 900 de ani, având o inscripţie care prezintă cea mai veche menţionare cunoscută a Norvegiei, a fost descoperită pe o insulă din apropiere.

Resturile navei, cu o chilă de 13 metri, au fost detectate în ceea pare să fi fost o movilă funerară. Nava avea probabil o lungime cu câţiva metri mai mare, însă aratul i-ar fi putut deteriora pupa şi prova, au explicat cercetătorii.

Descoperirea a fost raportată de cercetătorii din cadrul Institutului de Cercetare a Patrimoniului Cultural din Norvegia (NIKU).

Citește și : Ankara susţine că deţine un ‘jihadist important’, implicat în atacuri în Germania şi Rusia

„Este prea devreme să spunem ceva sigur despre vechimea navei, dar probabil e din perioada merovingiană sau vikingă, care ceea ce înseamnă că are peste 1.000 de ani”, a precizat Knut Paasche de la Departamentul de arheologie digitală al NIKU, expert în navele vikinge.

Epoca merovingiană se întinde între anii 570-800 d.Hr., iar cea vikingă între 800-1050 d.Hr.