DISTRIBUIȚI
AFP

Un tribunal grec a respins joi cererile de suspendare a pedepsei cu închisoarea pentru liderii formaţiunii de extremă dreaptă Zori Aurii, deschizând calea arestării lor, potrivit mass-media elene, informează dpa, potrivit agerpres.

Liderii Zori Aurii, odată al treilea cel mai popular partid din Grecia, au fost condamnaţi pentru conducerea unei bande criminale asociate cu crime motivate de ură. Şase dintre foştii săi parlamentari, inclusiv fondatorul formaţiunii Nikos Michaloliakos (foto), au fost condamnaţi la 13 ani de închisoare mai devreme în această lună.


Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

O sursă din poliţie a declarat că arestările sunt iminente. „Aşteptăm ca instanţa să ne trimită documentele relevante şi arestările vor urma în cursul zilei”, potrivit acestei surse.

Majoritatea celor condamnaţi au depus contestaţii.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO