DISTRIBUIȚI
CNN

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi îndeamnă forţele de ordine să acţionee ”ferm” împotriva manifestanţilor din Iran, după nouă zile de proteste faţă de moartea tinerei Mahsa Amini, la trei zile după de a fost arestată de Poliţia Moravurilor din cauiză că purta ”veşminte nepotrivite”, manifestaţii în care au fost ucise, potrivit unui ultim bilanţ oficial, 41 de persoane, relatează AFP, scrie news.ro .  

Manifestaţii de susţinere în străinătate ale protestelor din Iram au avut loc sâmbărtă în mai multe ţări – inclusiv în Canada, Statele Unite, Franţa, Belgia, Olanda şi Irak, o ţară care se învecinează cu Iranul.


Aceste manifestaţii iraniene au izbucnit la 16 septembrie, ziua morţii lui Mahsa Amini, la trei zile după ce a fost arestată, la Teheran, din cauză că purta ”veşminte nepotrivite” şi nu respecta strict codul vestimentar al femeilor în Republica islamică.

Potrivit unui ultim bilanţ – nedetaliat, care include manifestanţi şi membri ai forţelor de ordine -, 41 de persoane au fost ucise la manifestaţii.

Citește și : Lavrov atacă SUA de la tribuna ONU: ‘Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă’

Însă bilanţul ar putea fi mai mare, iar ONG-ul Iran Human Rights (IHR), cu sediul la Oslo, anunţă că 54 de manifestanţi au fost ucişi în reprimare.

Ebrahim Raisi, un ultraconservator, i-a catalogat pe manifestanţi ”răzvrătiţi” şi a îndemnat, sâmbătă, ”autorităţile vizate să acţioneze ferm împotriva celor care aduc atingere securităţii şi păcii ţării şi poporului”.

El a subliniat, într-un comunicat, ”necesitatea de a face deosebire între manifestaţie şi perturbarea ordinii publice şi securităţii publice”.

Citește și : Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului – VIDEO