DISTRIBUIȚI
BBC

Un nou radar al Royal Air Force (RAF), situat în insulele Shetland şi destinat să protejeze spaţiul aerian britanic de o ameninţare rusă ‘reală şi gravă’, va fi operaţional în curând, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, transmite sâmbătă AFP.

Noul radar ‘va întări capacitatea Marii Britanii de a urmări aeronavele militare sau civile neidentificate’, a subliniat şeful RAF, într-un comunicat, conform agerpres.


El s-a deplasat la locul unde este instalat acest radar, care a costat 10 milioane de lire sterline (11,4 milioane de euro), în arhipelagul Shetland din Soţia, în nordul Regatului Unit.

Citește și : Preşedintele finlandez Sauli Niinistö este marele favorit la alegerile prezidențiale

Shetland îşi va regăsi ‘rolul pe care l-a jucat în anii 1960-1970, atunci când locaţia a fost utilizată ca radar de alertă avansat pe flancul nordic al NATO’, a subliniat ministerul britanic.

‘Ne vom proteja întotdeauna cerul de o agresiune rusă. Acest radar este un element vital în sistemul de apărare britanic, într-un context în care reacţionăm faţă de intensificarea ameninţărilor globale şi ne întărim capacitatea de a răspunde la acestea’, a declarat ministrul apărării, Gavin Williamson, citat în comunicat.

‘Acţiunile Rusiei nu se limitează la frontierele estice ale Europei. Ameninţarea faţă de mijloacele de subzistenţă britanice este reală şi gravă’, a mai spus ministrul.

Luni, şeful Statului Major britanic a declarat că Rusia reprezintă ‘provocarea de securitate cea mai complexă şi reală pe care o avem de înfruntat după Războiul Rece’. El a solicitat fonduri suplimentare pentru ca forţele armate să poată face faţă acestei provocări.